USR transmite, luni, că în această perioadă sunt multe idei în spaţiul public, de tăieri de la bugetul de stat, de taxe sau reforme dar propunerile oficiale ale USR vor fi cele consolidate în urma consultărilor. USR a invitat confederaţiile patronale şi sindicale marţi, 3 iunie, la o întâlnire dedicată priorităţilor economice şi sociale ale viitorului guvern.
”Uniunea Salvaţi România continuă un amplu proces de consultare naţională pentru priorităţile programului de guvernare, care să reflecte nevoile reale ale României”, anunţă formaţiunea.
”România are nevoie de un guvern care ascultă, înţelege realitatea şi construieşte împreună cu societatea şi noi, USR, credem că aceste priorităţi nu se pot stabili decât alături de mediul privat care are nevoie de un partener de încredere în stat, alături de societatea civilă şi de cei din mediul public care au experienţa din interior. În această perioadă sunt multe idei în spaţiul public, de tăieri de la bugetul de stat, de taxe sau reforme şi informaţii pe surse dar propunerile oficiale ale USR vor fi cele consolidate în urma consultărilor”, a declarat Oana Ţoiu, vicepreşedinte USR.
USR spune că are consultări încheiate cu federaţiile şi uniunile reprezentative ale elevilor şi studenţilor, cu organizaţii de Tineret din urban şi rural, cu organizaţii de Mediu, cu organizaţiile din Învăţământ: consultări extinse pe abandon şcolar, debirocratizare, descentralizare, statutul profesorului, inovare şi cercetare, cu organizaţiile din Sănătate: Colegiul Medicilor, Promedica, psihiatri, ONG-uri din zona de adicţii, asociaţii de pacienţi şi industria farmaceutică, cu organizaţiile de Cultur, cu organizaţiile din Energie, cu organizaţiile din Administraţie şi cu actori reprezentativi din zona de digitalizare.
”Peste 400 de membri şi susţinători USR care au trimis propuneri de reformă, dintre care 20% sunt pe reforma administraţiei, iar 16% pe finanţe. Reprezentanţii asociaţiilor şi cetăţenii pot scrie ideile de reformă la politicipublice@usr.ro.
USR spune că a invitat confederaţiile patronale şi sindicale marţi, 3 iunie, la o întâlnire dedicată priorităţilor economice şi sociale ale viitorului guvern
”Un mesaj clar reiese din toate întâlnirile de până acum: Nu punem noi taxe pe spatele românilor, ci eficientizăm cheltuielile. Renunţăm la risipă, sporuri aberante şi instituţii-sinecură. USR va continua consultările tematice în următoarele zile. Urmează dezbateri cu Asociaţiile din Administraţia Publică, Sport, dezbateri despre deşeuri şi poluare, dezbateri despre modul în care funcţionează Justiţia din România. Proiectul politic pe care îl propunem românilor va fi doar în urma unui parteneriat onest cu societatea”, mai arată USR.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.