USR a criticat joi anunţul făcut de ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, de introducere a unei taxe de solidaritate de 2% care ar urma să fie plătită de angajatori, spunând că intenţia coaliţiei incompetenţa guvernului Dragnea – Tudose în gestionarea responsabilă a finanţelor publice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Anunţul ministrului Ionuţ Mişa arată incompetenţa guvernului Dragnea – Tudose în gestionarea responsabilă a finanţelor publice. Pentru acoperirea promisiunilor electorale mincinoase, guvernarea PSD – ALDE recurge la măsuri fiscale disperate care bulversează mediul economic de afaceri din România”, a declarat purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna, potrivit unui comunicat transmis de partid

”În scurtul său mandat, Ionuţ Misa a reuşit deja să gonească investitorii străini prin haosul de declaraţii şi propuneri proaste cu care merge până în pânzele albe. A reuşit performanţa de a provoca o criză bursieră prin declaraţiile despre desfiinţarea Pilonului 2 de pensii încă din timpul audierilor, o idee la care încă nu suntem convinşi că a renunţat”, a afirmat, la rândul său, şi Claudiu Năsui, membru USR în Comisia de buget – finanţe din Camera Deputaţilor.

USR arată că Ionuţ Mişa a fost principalul susţinător al mecanismului „Split-TVA”, un experiment fiscal unic în lume despre care toată lumea i-a spus că va fi un dezastru. ”Acelaşi ministru a minţit că nu creşte taxe şi impozite, după care a majorat accizele pe carburanţi cu 20% de la o lună la alta”, se mai arată în comunicat.

”Acest ministru acum ne spune că ne va mai pune o nouă taxă de 2%. Atât. Nu ştim din ce, nu ştim de unde. Ştim doar că va fi 2% şi că se va numi „de solidaritate”. Solidaritate cu ce? Solidaritate cu redistribuţia avuţiei către PSD şi clientela lor?!”, se întreabă retoric deputatul USR, Claudiu Năsui.

USR consideră scandalos faptul că o serie de măsuri anunţate de PSD în campania electorală urmează să fie amânate sau chiar abandonate.

”Impozitul zero pentru venituri mai mici de 2000 de lei a fost amânat, nu se ştie până când iar reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% şi a contribuţiilor de la 39% la 35% este necesară pentru a anula scăderea salariilor ca urmare a transferului contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Practic, promisiunea majorării salariilor din sectorul public cu 25% de la 1 ianuarie 2018 este anulată prin mutarea contribuiţilor la angajat. De asemenea, legea pensiilor care promitea majorarea pensiilor prin creşterea punctului de pensie până la 1775 lei in 2020 nu este prevăzută în bugetul pentru anul viitor”, se mai arată în comunicatul USR.

Angajatorii vor fi plăti o ”taxă de solidaritate”, care va fi ”de 2%”, a anunţat miercuri seară la Antena 3 ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, care a precizat că taxa ar urma să fie introdusă de anul viitor. De asemenea, eliminarea impozitului pentru veniturile sub 2.000 de lei brut va fi amânată.

"Va mai fi o taxă de 2% care va reveni angajatorului", a anunţat Mişa.

Ulterior, el a spus că este o taxă prevăzută la nivelul Comisiei Europene, care se aplică şi în sistemul de stat, şi în mediul privat.

"Există o directivă europeană care ne obligă să aplicăm un anumit procent fondurilor de salarii", a precizat ministrul Finanţelor, spunând că această taxă nu poate fi eliminată sau comasată cu alte categorii de contribuţii.

Mişa a revenit joi cu explicaţii, spunând că taxa de solidaritate nu este o taxă nouă, ea fiind plătită şi până acum, şi ar urma să intre în vigoare, în actuala formă, începând din 1 ianuarie 2018.

”Această taxă nu este o taxă suplimentară, am vazut speculatii că Guvernul ar institui o nouă taxă. A existat şi până acum această contribuţie. (...) Ea va fi aplicată de la 1 ianuarie 2018, este deja în circuitul de avizare”, a afirmat joi Mişa, la Parlament.

 

El a precizat că 90% din banii proveniţi din această taxă vor fi direcţionaţi către bugetul de stat, din care vor fi acoperite diverse solicitări bugetare, iar 10% vor fi folosiţi pentru susţinerea angajaţilor care se pot confrunta cu probleme precum intrarea în insolvenţă a angajatorului. Mişa a precizat că taxa nu poate fi eliminată, ea fiind aplicată în urma unei directive europene.

Ministrul Finanţelor a mai anunţat că impozitul pe venit va fi de 10% pentru toate persoanele, inclusiv pentru cei cu salarii de sub 2.000 de lei.

"Scăderea de la 16% la 10% va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018 pentru absolut toate veniturile”, a precizat Mişa.

În ceea ce priveşte impozitul zero pentru salariile mai mici de 2.000  de lei, Ionut Mişa a răspuns: „Această măsură nu va fi implementată”.

În campania electorală din 2016 PSD anunţa că impozitul pe venit va scădea de la 16% la 0% la 1 ianuarie 2018 pentru salariile de până în 2.000 de lei brut pe lună şi de la 16% la 10% pentru cei cu un salariu brut lunar de peste 2.000 de lei.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.