Preşedintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, va susţine marţi un discurs în plenul reunit al Parlamentului, începând cu ora 17.00, au stabilit Birourile Permanente ale celor două Camere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Discursul preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, în plenul Parlamentului, a fost anulat - SURSE

Iniţial, discursul preşedintelui Ucrainei în Parlament fusese programat la 16.30, însă în Birourile reunite s-a modificat ora.

De asemenea, şedinţa comună a Parlamentului în care urmau să fie votate numiri la Curtea de Conturi şi ANCOM a fost amânată pentru miercuri de la ora 13.00. 

Volodimir Zelenski va fi primit, la ora 13.00, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis, cei doi urmând să aibă convorbiri tete-a-tete şi discuţii oficiale. Ulterior, cei doi şefi de stat vor face declaraţii de presă comune.

Întrevederea premierului Marcel Ciolacu cu preşedintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, va avea loc la Palatul Victoria, la ora 17.30. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.