Prim-ministrul Nicolae Ciucă i-a cerut, la întâlnirea de vineri de la Palatul Victoria, ministrului Agriculturii Petre Daea, măsuri urgente pentru a sprijini fermierii români. „Susţinem ideea unui program care să includă investiţii publice în unităţi de depozitare şi procesare destinate micilor producători, acordarea de facilităţi pentru procesatori şi finanţarea mecanismelor şi a schemelor de susţinere, astfel încât banii europeni şi din bugetul naţional să ajungă la timp la fermierii români”, a adăugat şeful Guvernului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - „Problema valorificării juste a producţiei lor poate fi rezolvată prin configurarea unei relaţii corecte a producătorilor şi procesatorilor, pe de o parte, cu lanţurile de retail din ţară. De asemenea, sunt necesare instrumente eficiente care să faciliteze exporturile de produse agricole şi alimentare româneşti, în scopul echilibrării balanţei comerciale din acest domeniu. Susţinem ideea unui program care să includă investiţii publice în unităţi de depozitare şi procesare destinate micilor producători, acordarea de facilităţi pentru procesatori şi finanţarea mecanismelor şi a schemelor de susţinere, astfel încât banii europeni şi din bugetul naţional să ajungă la timp la fermierii români”, a scris Nicolae Ciucă, vineri pe Facebook.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Premierul României a solicitat soluţii urgente la problemele cu care se confruntă fermierii şi procesatorii, semnalate inclusiv în discuţiile purtate joi de şeful Executivului cu reprezentanţii sectorului de profil, arată informarea de presă a Guvernului.
 
Potrivit sursei citate, principalele măsuri trebuie să vizeze o relaţie corectă între producătorii, procesatorii agricoli şi lanţurile de retail, dar şi facilitarea exporturilor din domeniul produselor agricole, în perspectiva echilibrării balanţei comerciale.
 
Fermierii din întreaga ţară protestează, vineri, nemulţumiţi de „soluţia găsită de Comisia Europeană la problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agro-alimentar”.

Ministrul Agrilcuturii Petre Daea a declarat vineri, după întâlnirea cu fermierii care protestează în Capitală, că a fost publicat pe site-ul ministerului actul normativ care stabileşte modul de acordare a banilor de la Comisia Europeană, cei 10 milioane de euro, care au fost dublaţi de la bugetul de stat.

El a precizat că aceste sume se vor da numai fermierilor care au cereale pe stoc la 1 februarie şi nu se dă niciun cent pentru comercianţii de cereale. Ministrul a dat asigurări că banii vor ajunge la fermieri în 29 de zile.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.