Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat miercuri, la Parlament, că ordonanţa privind introducerea plăţii defalcate a TVA va fi modificată astfel încât măsura să fie obligatorie doar pentru rău-platnici şi pentru societăţile aflate în insolvenţă, urmând ca pentru restul firmelor să fie opţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”(Split TVA - n. red.) se va aplica de la 1 ianuarie pentru cei care sunt rău-platnici şi pentru societăţile care sunt în insolvenţă. Restul, numai cei care doresc să opteze voluntar. Deci, TVA split nu urmăreşte să inducă o dificultate pentru operatorii economici. Dacă sunt unii dintre ei care vor dori să opteze, sigur că pot să o facă”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu la finalul şedinţei coaliţiei.

Liderul ALDE a precizat că, dacă o companie se redresează din punct de vedere financiar sau dacă îşi plăteşte la timp dările către buget, va ieşi de sub incidenţa măsurii split TVA. 

”Ceea ce ne interesează pe noi este să eliminăm evaziunea fiscală în domeniul TVA şi, de asemenea, cei care au un istoric de rău-platnici şi la data de 31 decembrie vom constata că fie obligaţiile de plată a TVA, fie celelalte obligaţii către bugetul de stat nu sunt achitate, vor trece la TVA split. Dacă îşi corectează comportamentul, atunci pot să iasă de sub incidenţa acestei măsuri”, a explicat Tăriceanu.

Şi prim-ministrul Mihai Tudose a făcut un anunţ similar la începutul săptămânii, după întâlnirea cu Uniunea Naţională a Patronatului Român (UNPR).

"Prim-ministrul Mihai Tudose a precizat că măsura split TVA va fi modificată şi flexibilizată în dezbaterile din Parlament, în concordaţă cu propunerile rezultate din discuţiile cu reprezentanţii mediului de afaceri. Mai exact, colectarea defalcată a TVA nu se va mai aplica pentru toate firmele începând cu 2018, ci doar pentru cele aflate în insolvenţă, faliment, cele care înregistrează datorii în plata TVA, companiile cu capital de stat", a anunţat Guvernul prin intermediul unui comunicat de presă.

”Vom veni în scurt timp cu o nouă formă a colectării defalcate a TVA, care va răspunde solicitărilor formulate în această perioadă de reprezentanţii mediului de afaceri”, a subliniat şeful Executivului.

Pe 10 octombrie, ordonanţa privind introducerea plăţii defalcate a TVA a fost retrimisă de către plenul Senatului la Comisia de buget, care trebuie să vină cu un nou raport.

Actul normativ a fost retrimis comisiei la propunerea liderului de grup al PSD, senatorul Şerban Nicolae.

"Termenul este de o săptămână, pentru că nu vreau să se facă speculaţii în legătură cu susţinerea de către Guvern sau de către majoritatea care susţine Guvernul în legătură cu o asemenea măsură aflată în programul de guvernare", a susţinut Şerban Nicolae.

Senatul este prima cameră sesizată în acest caz, urmând ca for decizional să fie Camera Deputaţilor.

În 26 septembrie, senatorii din comisia de buget-finanţe au decis, prin aprobarea unui amendament depus în acest sens, că plata defalcată a TVA va fi obligatorie de anul viitor doar pentru companiile de stat şi firmele aflate în relaţii contractuale cu statul, pentru celelalte firme sistemul fiind opţional din 2018 şi obligatoriu doar din 2019, dacă se va dovedi funcţional.

Contul va putea fi executat silit numai pentru plata TVA, iar amenda la prima abatere este eliminată, fiind înlocuită cu un avertisment, cu argumentul complexităţii sistemului şi al timpului scurt de implementare, au mai decis senatorii din Comisia de buget-finanţe.

La acest moment, plata defalcată a TVA a intrat în vigoare de la 1 octombrie, opţională pentru firme şi obligatorie de la 1 ianuarie 2018.

Măsura a atras critici vehemente din partea firmelor, care atenţionează că aceasta va bloca economia. 

Guvernul a adoptat în 30 august o ordonanţă prin care introduce obligativitatea plăţii defalcate a TVA începând cu 1 ianuarie 2018, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA având obligaţia de a deţine şi gestiona un cont de TVA pentru încasarea şi plata TVA aferente operaţiunilor taxabile (achiziţii de bunuri/servicii, livrări de bunuri/prestări servicii). De asemenea, instituţiile publice înregistrate în scopuri de TVA vor avea obligaţia, începând cu aceeaşi dată, de a deţine un cont de TVA pentru încasarea taxei pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii taxabile realizate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.