Liderul PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a declarat, la finalul şedinţei CEx a PSD, că "viaţa va spune cine a greşit" - el, care a spus că ar fi sinucidere politică o nouă schimbare a guvernului sau PSD, care a votat retragerea sprijinului premierului Tudose. El a subliniat că există posibilitatea ca preşedintele Klaus Iohannis să respingă o nouă nominalizare de premier din partea PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a spus că posibilitatea ca Iohannis să respingă o nouă nominalizare de premier din partea PSD este una "pe care orice om serios o ia în calcul".

"Îmi menţin părerea, mi-am spus-o în CEx, a fost un vot, viaţa va spune dacă am greşit eu sau ceilalţi care au avut altă opinie", a declarat fostul ministru la plecarea de la PSD, după şedinţa CEx.

Liderul PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, declara sâmbătă că o nouă schimbare de guvern ar fi sinucidere politică pentru PSD, că o demisie a premierului sau o nouă moţiune de cenzură împotriva propriului Cabinet ar duce partidul din nou la mâna preşedintelui Klaus Iohannis şi la un vot în Parlament, ambele situaţii creatoare de incertitudini, şi că PSD trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi să conştientizeze gravele prejudicii de imagine pe care le poate înregistra partidul, precum şi riscul aruncării ţării în instabilitate politică.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.