Liderul unioniştilor, George Simion a declarat, duminică, că protestul din Piaţa Universităţii s-a încheiat, el precizând că a primit asigurări de la toate partidele, mai puţin PNL, că ”atâta timp cât există o majoritate pe ambele maluri ale Prutului, vor iniţia o declaraţie de unire în Parlament”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ne-am retras din Piaţa Universităţii, am închis în acest moment protestul de acolo, dar vom reveni ori de câte ori este necesar”, a spus George Simion, la sediul Uniunii Salvaţi România.

Liderul unioniştilor a afirmat că a primit asigurări din partea partidelor politice care candidează la nivel naţional în România că, atâta timp cât există o majoritate pe ambele maluri ale Prutului, vor iniţia o declaraţie de unire în Parlament.

”În afară de PNL, am fost la toate sediile. Sunt şapte partide care candidează integral la aceste alegeri şi mergem la ele. Cu PNL, această tăcere este îngrijorătoare. Dacă aceasta este atitudinea lor nu putem decât să rămânem consternaţi, dar credem noi că o să fim primiţi mâine sau poimâine sau în zilele următoare de către doamna Alina Girghiu. E un semn de respect faţă de românii basarabeni şi faţă de toată mişcarea unionistă de pe ambele maluri ale Prutului”, a mai spus Simion.

El a menţionat că dorinta protestatarilor nu este de a politiza chestiunea unirii dintre România şi Moldova. ”Dorinţa noastră ar fi să punem toate aceste partide la masa dialogului pentru un nou pact de tip Snagov pe subiectul reîntregirii naţionale. Sperăm să nu fi primit din altă parte ordin PNL să nu susţină întâlnirea cu unioniştii”, a menţionat George Simion.

Unioniştii au încheiat protestul de la Universitate: corturile au fost strânse, manifestanţii veniţi din Republica Moldova au plecat deja

Manifestanţii unionişti au încheiat protestul de la Universitate, după discuţiile cu reprezentanţii formaţiunilor politice aproape s-au încheiat, existând promisiuni ferme în ceea ce priveşte sprijinul faţă de ideea unirii Basarabiei cu România. La această oră, au fost strânse corturile, în zona fântânii de la Universitate aflându-se doar aproximativ 10 tineri cu drapele tricolore.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.