Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se va reuni marţi, începând cu ora 14:00, a anunţat săptămâna trecută purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, precizând că vor fi discutate aplicarea cooperării structurate permanente (PESCO) şi efectele sale asupra României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Va fi analizată tematica privind cooperarea structurată permanentă, PESCO, implicaţii pentru România. Având în vedere importanţa acestui subiect pentru Uniunea Europeană şi în special pentru România, preşedintele României a apreciat că este necesară o astfel de discuţie în cadrul CSAT. Se vor discuta evoluţiile recente referitoare la activarea acestui mecanism, efectele sale pentru România, precum şi decizia politică privind posibila implicare a ţării noastre în formatul cooperării structurate permanente”, a declarat Mădălina Dobrovolschi.

Ea a subliniat că la baza acestor discuţii stă angajamentul asumat de către România la nivelul Uniunii Europene, atât pe dimensiunea operaţională, cât şi în privinţa dezvoltării capabilităţilor militare prin soluţii multinaţionale.

Consiliul European a aprobat, pe 23 iunie, lansarea PESCO, un fond pentru apărare, despre care preşedintele Iohannis a spus că nu va intra în "conflict" cu NATO, referindu-se la cercetare şi coordonare, şi nu la achiziţii.

"Este o colaborare structurată în domeniul apărării. Legat de acest subiect, două remarci importante: s-a vorbit şi se vorbeşte în continuare despre un fond de Apărare, dar nu vorbim de un fond destinat achiziţiei de armament sau echipamente, este vorba de un fond destinat în special cercetării şi coordonării", a spus preşedintele.

Şeful statului a adăugat, în acest context, că doreşte revigorarea industriei române de apărare, ceea ce se poate realiza prin participarea la acest proiect UE.

Ultima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a avut loc luna trecută, pe 14 septembrie.

 

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.