Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat ferm atacul Rusiei de la Odesa, din timpul vizitei pe care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi oaspetele său, premierul grec Kyriakos Mitsotakis. „România îşi exprimă deplina solidaritate cu poporul ucrainean şi reafirmă sprijinul ferm pentru Ucraina, atât timp cât este nevoie”, a completat şeful statului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Condamn ferm atacul de la Odesa din timpul întâlnirii preşedintelui Ucrainei Volodimir Zelenski cu premierul Greciei Kyriakos Mitsotakis. România îşi exprimă deplina solidaritate cu poporul ucrainean şi reafirmă sprijinul ferm pentru Ucraina, atât timp cât este nevoie”, a scris Klaus Iohannis, miercuri pe reţeaua X.

Rusia a lansat un atac la Odesa în timpul vizitei pe care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi oaspetele său, premierul grec Kyriakos Mitsotakis, o făceau, miercuri, în oraşul din sudul Ucrainei. O rachetă a aterizat la 150 de metri de cele două delegaţii, potrivit publicaţiei greceşti Protothema.

Dezvăluirea a fost făcută chiar de către prim-ministrul Greciei în timpul unei conferinţe de presă comune cu Volodimir Zelenski.

"Chiar la sfârşitul (vizitei), am auzit sunetul sirenelor antiaeriene şi explozii foarte aproape de noi. Nu am avut timp să ne adăpostim", a declarat Mitsotakis după bombardament, descriind incidentul drept "o experienţă impresionantă".

Atacul rusesc a provocat morţi şi răniţi, potrivit preşedintelui ucrainean, dar nimeni dintre oficialii delegaţiilor ucraineană şi elenă nu a avut de suferit, scrie Le Monde.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.