Ziua a treia de la Conservative Political Action Conference – CPAC a fost marcată de discursul susţinut de fostul preşedinte al SUA Donald Trump. Cu acest prilej, preşedintele AUR George Simion a subliniat că suveranismul trebuie să fie la putere şi în România, iar formaţiunea este singura care pune România pe primul loc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Nu mai avem stânga şi dreapta în momentul acesta pe scena politică. Avem suveranişti, patrioţi, şi globalişti satanişti. Suntem singurul partid parlamentar prezent la această conferinţă internaţională. Vidanjorii din presă se întrebau cum am intrat, cât am plătit. Nu am plătit nimic! Am fost invitaţi, suntem respectaţi, nu ne întoarcem înapoi cu o şapcă. Suntem aici pentru că aici e locul nostru. Sunt preşedintele mişcării de redeşteptare naţională numită Alianţa pentru Unirea Românilor, vă reprezint aici în Washington DC, iar Donald Trump trebuie să ajungă următorul preşedinte al Statelor Unite pentru viitorul nostru al europenilor, al românilor”, a fost mesajul transmis de George Simion de la CPAC, potrivit unui comunicat de presă al AUR.

Pe parcursul zilei de sâmbătă, preşedintele AUR a avut mai multe întâlniri cu oficiali americani, dar şi europeni, printre care Rick Santorum, fost candidat republican pentru nominalizarea la alegerile prezidenţiale, Annalisa Tardino, europarlamentar Lega, Radosław Fogiel şi Arkadiusz Mularczyk, parlamentari din Polonia reprezentând PiS, dar şi Steve Bannon, strateg şef şi consilier principal al preşedintelui Statelor Unite Donald Trump, care a avut şi un mesaj de transmis către coaliţia de guvernare din Româna condusă de Marcel Ciolacu: „România trebuie să rămână liberă. Nu ne plac socialiştii. Ne place libertatea”.

George Simion a completat şi i-a transmis lui Marcel Ciolacu: „Lasă alegerile în pace, lasă Constituţia în pace”.

Totodată, şi pe parcursul acestei zile preşedintele AUR a acordat o serie de interviuri pentru NewsMax, The Epoch Times, One America News Network, Real Voice of America şi True North.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.