Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, joi, cu 241 voturi ”pentru” şi 86 ”împotrivă”, înfiinţarea comisiei de anchetă speciale privind modul în care au fost organizate şi s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale din 2009, precum şi componenţa comisiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Totodată a fost aprobată şi componenţa nominală a comisiei: Mihai Fifor (preşedintele comisiei), Adrian Ţuţuianu, Dorel Căprar, Mihai Weber, Adrian Pleşoianu, Oana Florea, Eugen Nicolicea din partea PSD, Steluţa Cătăniciu (ALDE) Cezar Preda, Vasile Varga şi Daniel Fenechiu din partea PNL, Mihai Goţiu şi Eduard Dircă din partea USR, Robert Turcescu (PMP) şi Antal Istvan (UDMR).

”PNL va vota pentru constituirea comisiei doar dacă domnul Dragnea ne va spune cum a reuşit să transforme cele două camioane de probe privind falsificarea alegerilor din 2009 în două bibliorafturi”, a afirmat Raluca Turcan în cadrul dezbaterilor generale.

Ea a spus că declanşarea anchetei parlamentare nu are o finalitate din moment ce alegerile prezidenţiale din 2009 fac obiectul unei anchete a Parchetului, existând însă ”un scop ascuns de a face presiuni asupra magistraţilor”.

”Vom avea membri în comisie care să demaşte zi de zi acestă impostură la care recurgeţi la comanda şefilor dumneavoastră”, a mai spus Turcan. Ulterior, preşedintele PNL a precizat că liberalii vor ataca la Curtea Constituţională hotărârea de constituire a comisie de anchetă.

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a cerut ca primul lucru pe care ar trebui să-l facă membrii comisiei este numărarea voturilor după procesele verbale. ”Al doilea lucru pe care vi l-aş cere este, dacă se poate, să nu ajungeţi la concluzia că Mircea Geoană e preşedinte azi, vă rog frumos. L-aţi pune într-o situaţie stânjenitoare pe domnul Iohannis care ar trebui să plece la Sibiu până îşi face ăsta mandatul”, a spus Băsescu.

El a mai luat cuvântul o dată, tot pentru a face o glumă pe seama lui Geoană şi a PSD. ”Dacă-l puneţi pe Geoană preşedinte, mai am dreptul să candidez o dată”, a spus Băsescu râzând.

Comisiile juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au adoptat, miercuri, raportul pentru proiectul de hotărâre de înfiinţare a comisiei de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009, în noua formă conţinând un amendament menit să evite suprapunerea obiectivelor comisiei cu ancheta începută de Parchetul General. PNL şi USR au votat împotrivă, liberalii anunţând că iau în calcul contestarea Hotărârii de înfiinţare a comisie la CCR.

Raportul comisiei a fost adoptat cu 16 voturi ”pentru”, nouă ”împotrivă” şi o abţinere. Principala modificare faţă de forma iniţială a raportului este un amendament propus de către preşedintele Comisiei juridice a Camerei, Eugen Nicolicea (PSD), care prevede că membrii comisiei nu vor ancheta elementele care au generat suspiciuni de abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, suspiciuni care au declanşat ancheta penală in rem a Parchetului General.

”Nu pot face obiectul comisiei de anchetă acele aspecte care vizează începerea urmăririilor penale în infracţiunile prevăzute în clar în comunicatul Parchetului de pe lângă ÎCCJ. În clarificarea obiectivelor au mai fost aduse nişte nuanţări (...) În momentul în care se va întâmpla ca noi să găsim nişte aspecte care ar putea să aibă conotaţii penale sau ar putea să intre în obiectul de anchetă prevăzut prin aceste comunicate sau cele care vor fi date, Parlamentul întrerupe controlul pe aceste controlul pe aceste subiecte şi trimite toate documentele către Parchet, pentru că respectăm seapraţia puterilor în stat”, a declarat Eugen Nicolicea.

Comisia parlamentară de anchetă va fi alcătuită din şapte parlamentari PSD, trei de la PNL, doi de la USR, iar de la ALDE, PMP şi UDMR, câte unul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.