Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Ştefan Radu Oprea a declarat, chestionat ce ar semnifica restituirea tezaurului românesc, că ar însemna, în primul rând dreptate, „ar însemna să se reîntoarcă un bun al nostru, ar tuturor cetăţenilor români înapoi la noi”. „Vorbim de 90 de tone de aur care ar trebui să vină înapoi în România şi cred că, în primul rând ar fi vorba despre dreptate”, a completat ministrul PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Eu cred că, în primul rând, ar însemna dreptate, ar însemna să se reîntoarcă un bun al nostru, ar tuturor cetăţenilor români înapoi la noi. Vorbim de 90 de tone de aur care ar trebui să vină înapoi în România şi cred că, în primul rând ar fi vorba despre dreptate. Aceste declaraţii bănuiesc că au fost generate de faptul că în Parlamentul European a fost votată o rezoluţie, noi am participat şi am votat pentru, şi lăsând deoparte orice fel de dispută politică, în momentul în care vorbim despre România şi despre interesele noastre. Probabil ar fi putut fi mai bună o astfel de rezoluţie într-un moment în care conflictul Rusia-Uniunea Europeană nu nu ar fi fost atât de evident. Adică declaraţiile acestea trebuie să le privim într-un astfel de context”, a afirmat Ştefan Radu Oprea, întrebat despre declaraţiile lui Dimitri Medvedev care a spus că Rusia nu va returna nimic României, despre faptul că oficiali ruşi au precizat că datoria ţării noastre către Rusia şi Uniunea Sovietică e de 20-25 de ori mai mare decât valoarea acelei rezerve de aur şi ce ar însemna tezaurul acesta pentru economia românească, vineri la Digi 24.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova, a comentat rezoluţia PE privind restituirea tezaurului românesc, afirmând că datoria României către Rusia şi Uniunea Sovietică este 20–25 de ori mai mare decât valoarea întregii rezerve de aur româneşti trimis în Rusia şi că aproape tot aurul românesc şi alte bunuri de valoare au fost returnate în timpul dezvoltării relaţiilor sovieto-române, conform unei postări de pe pagina de Facebook a Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.. Concluzia Mariei Zaharova este că România vrea să-şi rezolve astfel.problemele economice.

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei şi fost preşedinte al Rusiei atunci când Vladimir Putin era premier, Dmitri Medvedev a precizat că România nu va primi nimic de la Federaţia Rusă şi că rezoluţia adoptată de Parlamentul European privind returnarea tezaurului nu va avea niciun efect la Moscova. Într-o postare de pe platforma Vkontakte, citat de Tass, acesta a spus că „liderii europeni sunt idioţi”, i-a înjurat pe români şi a adăugat că „românii nu sunt o naţiune, ci un mod de viaţă”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.