Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, el afimând România are o şansă extraordinară de a deveni poarta către Uniunea Europeană pentru gazele şi energia din această ţară. El arată că au discutat despre contractul de achiziţie a 1 miliard de metri cubi de gaze, contract ce se va derula din aprilie, timp de un an de zile, despre un contract care vizează transportul de gaz lichefiat, respectiv parteneriatul dintre Romgaz şi Socar privind construirea a două terminale la Marea Neagră şi un contract privind dezvoltarea infrastructurii cablului submarin de transport prin Marea Neagră necesar transportului energiei verzi, prin România, din Marea Caspică spre Europa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”România are o şansă extraordinară de a deveni poarta către Uniunea Europeană pentru gazele şi energia din Azerbaidjan. Astfel putem deveni un actor regional important în asigurarea securităţii energetice a Europei. Am discutat astăzi cu preşedintele Ilham Aliyev despre trei proiecte energetice majore”, afirmă preşedintele Camerei Deputaţilor, într-o postare. 
 
Marcel Ciolacu precizează că ”primul contract a vizat contractul de achiziţie a 1 miliard de metri cubi de gaze, contract ce se va derula din aprilie, timp de un an de zile. Am propus ca, prin acest contract, să ajutăm şi Republica Moldova, iar preşedintele Aliyev a susţinut propunerea noastră”.
 
”Al doilea proiect discutat astăzi a vizat transportul de gaz lichefiat, respectiv parteneriatul dintre Romgaz şi Socar privind construirea a două terminale la Marea Neagră (de gaz natural lichefiat şi o instalaţie de regazificare)”, mai spune preşedintele PSD.
 
Ciolacu a menţionat că al treilea proiect vizează dezvoltarea infrastructurii cablului submarin de transport prin Marea Neagră necesar transportului energiei verzi, prin România, din Marea Caspică spre Europa.
 
”Urmează ca, astăzi, specialiştii Transgaz şi Transelectrica (membri ai delegaţiei noastre) să detalieze cu partea azeră discuţiile tehnice”, mai arată Marcel Ciolacu în postare. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.