Preşedintele Klaus Iohannis a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu prim-ministrul Irlandei, Leo Varadkar, la iniţiativa părţii irlandeze. Temele abordate au vizat măsurile adoptate în contextul pandemiei COVID-19, spectrul relaţiilor bilaterale, agenda europeană, precum şi cooperarea la nivelul ONU.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Administraţia Prezidenţială anunţă că premierul Irlandei, Leo Varadkar, l-a sunat, miercuri, pe Klaus IOhannis şi au discutat despre pandemia de coronavirus, spectrul relaţiilor bilaterale, agenda europeană, precum şi cooperarea la nivelul ONU.

”Pe fondul crizei provocate de noul coronavirus, Preşedintele României a transmis condoleanţe pentru pierderile de vieţi omeneşti înregistrate, arătând că ţara noastră este deplin solidară cu poporul irlandez în aceste momente de cumpănă. Un mesaj similar de solidaritate deplină cu poporul român a fost transmis şi de Prim-ministrul Leo Varadkar. Preşedintele Klaus Iohannis a arătat că actuala criză, fără precedent în plan internaţional, reprezintă o provocare comună pentru România şi Irlanda, ca state membre ale Uniunii Europene, în vederea atenuării impactului acesteia asupra cetăţenilor din cele două state, fiind necesare în continuare eforturi comune susţinute pe multiple paliere - politic, economic, social -, în spiritul excelentei cooperări care caracterizează în prezent relaţiile bilaterale româno-irlandeze”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată a precizat că, în planul cooperării economice bilaterale, cei doi interlocutori au subliniat importanţa creşterii schimburilor comerciale şi investiţionale în perioada de redresare economică, în principal prin capitalizarea prezenţei companiilor irlandeze în România şi respectiv a lucrătorilor români în Irlanda.

”În ceea ce priveşte agenda europeană, cei doi înalţi oficiali au discutat stadiul negocierilor actuale dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord pe tema relaţiilor viitoare. Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că România susţine încheierea unui acord cuprinzător, care să asigure un parteneriat strâns între Uniune şi Marea Britanie. De asemenea, Preşedintele României a arătat că ţara noastră urmăreşte atent implementarea corectă a Acordului de retragere, inclusiv a prevederilor Protocolului privind Irlanda/Irlanda de Nord”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.