Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare şi pentru modificarea Legii nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări (PL-x 233/04.05.2022).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 237/2015, în vederea consolidării cadrului legal privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, din perspectiva necesităţii de aliniere a legislaţiei naţionale de profil la normele şi exigenţele europene incidente în materie, în contextul îndeplinirii obligaţiilor asumate de România, potrivit raportului comisiei de buget-finanţe. 

Potrivit expunerii de motive, prin proiectul de act normativ se urmăreşte transpunerea în legislaţia naţională a art.2 pct. 2–6 din Directiva (UE) 2019/2177 a Parlamentului European şi a Consiliului din 18 decembrie 2019 de modificare a Directivei 2009/138/CE privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II), a Directivei 2014/65/UE privind pieţele instrumentelor financiare şi a Directivei (UE) 2015/849 privind 4 prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, a art. 304 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II), clarificarea transpunerii art.162–172 din Directiva 2009/138/CE, adoptarea unor măsuri potrivit art. 14 din Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind informaţiile privind durabilitatea în sectorul serviciilor financiare şi potrivit art. 21 şi 22 din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investiţiile durabile şi de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088, precum şi modificarea şi completarea Menţiunii de transpunere din Legea nr. 237/2015, cu modificările şi completările ulterioare prin includerea Directivei (UE) 2019/2177.

Totodată, se propune modificarea Legii nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, cu completările ulterioare, în vederea stabilirii competenţei A.S.F. de a solicita şi societăţilor, în calitatea acestora de distribuitori, toate documentele necesare derulării procesului de supraveghere şi a introducerii unor prevederi care să clarifice modalitatea în care distribuitorii pot utiliza datele cu caracter personal numai în scopul desfăşurării activităţii permise de Legea nr. 236/2018, cu completările ulterioare, avându-se în vedere respectarea reglementărilor în materie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.