Noi precizări de la poliţia britanică în legătură cu presupusul atac împotriva bazei militare Fairford: Nu a fost găsit niciun dispozitiv exploziv, în schimb s-a găsit o cantitate de benzină

Noi precizări de la poliţia britanică în legătură cu presupusul atac împotriva bazei militare Fairford: Nu a fost găsit niciun dispozitiv exploziv, în schimb s-a găsit o cantitate de benzină

Poliţia antiteroristă însărcinată cu ancheta privind alerta de duminică din jurul bazei militare Fairford din Anglia, utilizată de armata americană, a anunţat marţi că nu a descoperit „niciun dispozitiv exploziv”, ci o „cantitate de benzină” în vehiculele suspecţilor, relatează Sky News şi BBC.

Aceste vehicule „au făcut obiectul unor examinări aprofundate, efectuate cu sprijinul forţelor militare şi al experţilor de la criminalistică, şi putem confirma că nu a fost descoperit niciun dispozitiv exploziv improvizat. În schimb, a fost confiscată o cantitate de benzină”, a declarat şeful poliţiei antiteroriste, Laurence Taylor.

Cinci bărbaţi, toţi cetăţeni britanici cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, au fost arestaţi sub suspiciunea de infracţiuni legate de explozibili şi, ulterior, de terorism, după ce trei vehicule au fost reperate în primele ore ale zilei de duminică, provocând un incident major de securitate în jurul bazei RAF Fairford operate de armata americană.

Suspecţii au fost eliberaţi pe cauţiune a doua zi.

În ceea ce priveşte decizia de a-i elibera pe cauţiune pe suspecţii arestaţi - lucru care l-a „surprins” pe Donald Trump - poliţia antiteroristă afirmă că a fost o „decizie de anchetă”.

Comisarul Taylor a subliniat că siguranţa publică a fost „prioritară” în procesul decizional atunci când s-a decis eliberarea suspecţilor pe cauţiune. „Înţeleg de ce această evoluţie a venit ca o surpriză pentru mulţi, dar aş dori să reiterez că a fost o decizie de anchetă, bazată pe experienţă şi pe o analiză atentă a competenţelor poliţieneşti”, a subliniat Taylor.

În urma arestărilor, autorităţile afirmă că au efectuat percheziţii la mai multe proprietăţi din Londra.

Laurence Taylor a reconfirmat că intervenţia poliţiei de duminică dimineaţă s-a datorat „unei serii de informaţii”, inclusiv unui apel din partea unui cetăţean cu privire la „mai multe vehicule care se comportau suspect” în apropierea bazei.

El a adăugat că speră să încheie „operaţiunile de investigaţie” până miercuri.

Noile precizări ale poliţiei britanice au fost făcute după ce secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat că este clar că a fost implicat un „actor străin”.

Iranul rămâne principalul suspect din spatele incidentului petrecut târziu în noapte în apropierea bazei RAF Fairford, în ciuda eliberării celor cinci bărbaţi pe cauţiune, potrivit unor surse bine informate citate de Sky News.. Poliţia antiteroristă investighează dacă aceşti bărbaţi au făcut parte dintr-o acţiune menită să perturbe operaţiunile de la bază sau dacă a fost vorba de un exerciţiu de testare a măsurilor de securitate.

Nu s-au găsit arme sau explozivi, iar în prezent nu se consideră că aceştia ar face parte dintr-un complot mai amplu de lansare a unui atac.

Cu toate acestea, anchetatorii consideră că agenţi ai serviciilor secrete iraniene se află în spatele incidentului în care cinci bărbaţi au fost găsiţi în afara bazei, îmbrăcaţi în negru şi purtând cagule, după ce au condus trei autoutilitare încărcate cu butoaie de plastic către locul respectiv.

Bărbaţii arestaţi au oferit poliţiei explicaţii privind motivul pentru care se aflau acolo, iar poliţia nu a reuşit până în prezent să dovedească că aceştia ştiau – sau ar fi trebuit să ştie – că primeau instrucţiuni din partea Iranului.

Ancheta privind dispozitivele lor electronice continuă şi este încă posibil ca aceştia să fie acuzaţi de complicitate cu un serviciu de informaţii străin, în funcţie de ceea ce se va descoperi, potrivit Sky News.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră