Purtătorul de cuvânt la PNL Ionuţ Stroe a precizat că în şedinţa BEX al partidului de marţi au fost discuţii despre interzicerea cumulului pensiei cu salariul, dar şi despre posibilitatea pensionării la 70 de ani, însă o decizie în acest sens va fi luată în interiorul coaliţiei de guvernare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Este vorba despre o iniţiativă a Ministerului Muncii într-un cu totul alt context politic faţă de cel din acest moment. Este şi motivul pentru care am socotit că cel mai înţelept lucru şi cel mai la îndemână lucru este să discutăm această chestiune în cadrul coaliţiei şi să luăm o decizie în cadrul coaliţiei de guvernare. Nu se pune în acest moment problema modificării vârstei de pensionare sau a blocării cumulului pensiei cu salariul. După ce vom avea discuţia în coaliţie şi în cadrul guvernării vom ieşi cu o decizie”, a afirmat Ionuţ Stroe, marţi la Parlament.

Conducerea PNL a discutat, marţi, în şedinţă, despre mai multe măsuri precum interzicerea cumulului pensie salariu şi majorarea vârstei de pensionare la 70 de ani, au precizat surse liberale pentru News.ro. Liberalii vor să prezinte aceste propuneri în coaliţie, partidele aflate la guvernare urmând să se reunească de la ora 18.00 pentru a discuta priorităţile sesiunii legislative care a început astăzi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.