Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri la Bruxelles, că prezenţa militarilor belgieni în România reprezintă un semnal puternic sub aspectul solidarităţii aliate. Şeful statului a adăugat că a discutat cu premierul Belgiei Alexander De Croo şi despre situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, despre la provocările generate de războiul Rusiei mpotriva Ucrainei şi a reiterat sprijinul ferm pentru Ucraina, atât timp cât va fi necesar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Vă mulţumesc, domnule prim-ministru Alexander De Croo pentru primirea călduroasă şi discuţiile foarte bune pe care le-am avut. Vizita pe care o efectuez astăzi la Bruxelles este o continuare firească a dialogului nostru la nivel înalt, axat pe dezvoltarea continuă a legăturilor excelente dintre România şi Regatul Belgiei. În cadrul discuţiilor am salutat creşterea cooperării noastre economice, inclusiv a comerţului bilateral din ultimii ani. Am evidenţiat totodată existenţa unui nivel ridicat al investiţiilor directe belgiene în România, precum şi prezenţa semnificativă a antreprenorilor români în Belgia. Am salutat rolul deosebit al comunităţii româneşti din Belgia şi sprijinul solid pe care autorităţile belgiene îl acordă membrilor comunităţii noastre de aici, de exemplu pe linie de integrare şi acces la educaţie”, a afirmat Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la Bruxelles împreună cu premierul Belgiei Alexander De Croo.

„Colaborarea în domenii precum cercetarea, sănătatea, sursele alternative de energie, apărarea şi educaţia s-a aflat, totodată, pe agenda noastră de discuţii”, a continuat preşedintele Iohannis.

„În domeniul energiei, mă bucur că a fost încheiat astăzi şi un Memorandum de înţelegere privind tehnologia reactoarelor nucleare cu neutroni rapizi răciţi cu plumb topit între instituţiile de profil din România şi Belgia, respectiv alte trei instituţii din Italia şi Statele Unite. Foarte important, am reiterat aprecierea României pentru prezenţa trupelor belgiene pe teritoriul ţării noastre, în cadrul posturii NATO de descurajare şi apărare. Prezenţa militarilor belgieni reprezintă un semnal puternic atât sub aspectul solidarităţii Aliate, în contextul înrăutăţirii situaţiei de securitate din vecinătatea noastră, cât şi al relaţiei noastre bilaterale solide. Am discutat, de altfel, cu privire la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, la provocările generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, reiterând sprijinul ferm multidimensional pentru Ucraina, atât timp cât va fi necesar”, a mai spus Klaus Iohannis.

Acesta a mai precizat că a discutat cu premierul belgian şi despre situaţia îngrijorătoare din Orientul Mijlociu.

„Am avut, bineînţeles, şi un schimb amplu de opinii asupra situaţiei îngrijorătoare din Orientul Mijlociu. România a transmis sprijinul deplin pentru Israel, care are dreptul legitim de a se apăra, cu respectarea dreptului internaţional umanitar. Am prezentat poziţia României privind nevoia protejării tuturor civililor şi a eliberării imediate a ostaticilor, precum şi referitor la importanţa acţiunii umanitare în sprijinul populaţiei palestiniene din Fâşia Gaza. Am evidenţiat că este esenţială evitarea escaladării conflictului, printr-o acţiune coordonată cu partenerii regionali şi Statele Unite, cu scopul obţinerii unei păci durabile, în baza soluţiei celor două state”, a explicat şeful statului. 

De asemenea discuţiile au vizat şi aderarea la Schengen a României şi i-a mulţumit premierului Alexander De Croo pentru sprijinul privind această aderare şi în contextul viitoarei Preşedinţii belgiene a Consiliului UE.

„Am discutat şi despre modalităţile de avansare a proiectului european, despre importanţa menţinerii coeziunii, unităţii şi solidarităţii europene, în special în contextul geopolitic şi pre-electoral de la nivel european. Am accentuat importanţa unei cooperări strânse între România şi Belgia, inclusiv în contextul viitoarei Preşedinţii belgiene a Consiliului Uniunii Europene. Am exprimat apreciere pentru sprijinul constant al Belgiei pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Discuţiile noastre au abordat şi tema procesului de extindere a Uniunii Europene. Politica de extindere este un proces cu valenţe strategice, care trebuie continuat”, a completat preşedintele Iohannis.

Discuţiile au vizat şi parcursul european al Republicii Moldova şi Uccrainei.

„În acest context, am reiterat sprijinul principial şi ferm al României pentru parcursul european al Republicii Moldova şi al Ucrainei, precum şi al partenerilor din Balcanii de Vest, pe baza meritelor proprii ale candidaţilor în procesele de reformă. Totodată, am reiterat susţinerea fermă a României pentru adoptarea până la finalul acestui an a deciziei de deschidere a negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova. În încheiere, doresc să salut parteneriatul strâns şi de încredere dintre România şi Regatul Belgiei!”, a concluzionat Preşedintele României.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.