Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la ceremonia de decorare a Simonei Halep cu Ordinul ”Steaua României”,, că e păcat că astfel de talente nu primesc sprijinul cuvenit din partea autorităţilor statului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Performanţa deosebită la care aţi ajuns, trebuie să recunoaştem, vă aparţine în totalitate, dumneavoastră şi familiei dumneavoastră. Este păcat, şi o spun cu mare regret, că astfel de talente nu primesc sprijinul cuvenit din partea autorităţilor statului. Cel mai elocvent exemplu este că aţi câştigat un turneu disputat pe un teren cu iarbă, fără ca noi, în România, să avem măcar aşa ceva”, a afirmat Iohannis în discursul său în care a elogiat performanţele Simonei Halep.

Preşedintele a subliniat că mulţi copii talentaţi renunţă sau nu pot face performanţă pentru că fie le lipseşte sprijinul financiar, fie nu au condiţii să se antreneze.

”Toate aceste lipsuri îi determină pe cei mai mulţi să renunţe. Când ei se pierd, pierdem noi toţi, pierde România. Exemplul pe care îl oferiţi trebuie să impulsioneze autorităţile să gândească o strategie pentru a putea susţine sportul românesc”, a conchis Iohannis.

Prezentăm integral discursul preşedintelui: 

”Avem în faţa noastră o mare campioană, care a oferit românilor nu doar momente de bucurie, ci şi un exemplu de nepreţuit. 

Dragă Simona Halep,

Vă confer astăzi cea mai înaltă distincţie a statului român ca recunoaştere şi preţuire profundă pentru câştigarea prestigiosului trofeu de la Wimbledon, precum şi pentru parcursul profesional de excepţie de până acum.

Aţi scris o pagină importantă din istoria tenisului românesc, în doar 55 de minute, la Wimbledon. Datorită talentului, pasiunii, determinării, perseverenţei şi a pregătirii constante, aţi reuşit să deveniţi prima jucătoare de tenis din România care deţine acest titlu. Vă felicit din toată inima!

A fost mai mult decât un meci, a fost o lecţie de concentrare, de forţă fizică şi psihică, de uriaşă ambiţie. Ne-aţi demonstrat tuturor că prin efort constant şi pasiune se pot obţine performanţe deosebite pe scena mondială a sportului. Vă mulţumesc, în numele românilor, pentru modul în care promovaţi ţara noastră şi sportul românesc!

La un moment dat aţi afirmat că, deşi au fost momente dificile pe parcursul carierei, nu v-aţi gândit niciodată să renunţaţi. Asta înseamnă să fii o luptătoare, să refuzi să renunţi indiferent cât de greu îţi este. V-aţi ambiţionat să credeţi că nimic nu este imposibil. Şi aţi reuşit!

Onorată audienţă,

Permiteţi-mi să îmi îndrept atenţia către familia acestei mari campioane, către oamenii despre care ştiu că i-au fost tot timpul alături.

Doamnă şi domnule Halep, vă felicit şi vă mulţumesc pentru că aţi crescut nu doar un mare sportiv, ştiind să cultivaţi talentul, dar şi un om foarte curajos, muncitor, determinat, modest, sincer, cu o conduită exemplară atât pe teren, cât şi în afara lui. Totodată, aş vrea să felicit şi membrii echipei care vă sunt alături: antrenori, medici, sponsori şi prieteni.

Simona Halep este deja una dintre cele mai iubite sportive din toate timpurile. Prin tenisul pe care îl practică, cu atât de multă pasiune şi dăruire, inspiră milioane de oameni din multe colţuri ale lumii. Mai mult, ea ajunge, într-un mod cu totul deosebit, la inimile copiilor şi le sădeşte seminţele încrederii şi curajului. Prin puterea exemplului, reprezentaţi un foarte preţios model pentru tânăra generaţie.

Dragă Simona,

Performanţa deosebită la care aţi ajuns, trebuie să recunoaştem, vă aparţine în totalitate, dumneavoastră şi familiei dumneavoastră. Este păcat, şi o spun cu mare regret, că astfel de talente nu primesc sprijinul cuvenit din partea autorităţilor statului. Cel mai elocvent exemplu este că aţi câştigat un turneu disputat pe un teren cu iarbă, fără ca noi, în România, să avem măcar aşa ceva.

Vă felicit şi vă mulţumesc!”.

Mulţi copii talentaţi renunţă sau nu pot face performanţă pentru că fie le lipseşte sprijinul financiar, fie nu au condiţii să se antreneze. Toate aceste lipsuri îi determină pe cei mai mulţi să renunţe. Când ei se pierd, pierdem noi toţi, pierde România. Exemplul pe care îl oferiţi trebuie să impulsioneze autorităţile să gândească o strategie pentru a putea susţine sportul românesc.

În final, vă doresc să aveţi parte de succes în tot ceea ce v-aţi propus să faceţi şi să rămâneţi la fel de ataşată şi fidelă valorilor în care credeţi şi pe care le promovaţi constant. De azi înainte, când spui Halep, spui România şi când spui România, spui Halep!

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.