Liliana Mincă, fostă şefă a Loteriei Române şi fost deputat, a fost numită de către premierul Sorin Grindeanu în postul de vicepreşedintele al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, decizia de numire fiind publicată miercuri seara în Monitorul Oficial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liliana Mincă şi-a început cariera politică în 2004, când s-a înscris în Partidul Conservator, cu susţinerea căruia a fost desemnată, în 2006, ca şefă a Loteriei Române, post pe care l-a ocupat trei ani.

În 2011, s-a înscris în UNPR, partid în care a stat un an, preferând ulterior să candideze pentru un mandat de deputat din partea PPDD, mandat pe care l-a obţinut în alegerile din 2012.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În august 2015 s-a întors în UNPR. unde a rămas până în martie 2016, când a devenit membră a PSD. În octombrie acelaşi an i-a părăsit pe social-democraţi în favoarea ALDE, partid care i-a oferit un loc pe lista din Botoşani pentru Camera Deputaţilor, fără însă a obţine mandatul dorit.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.