Deputatul liberal Florin Roman afirmă, luni, că, prin depunerea de noi liste, parlamentarii USR şi AUR ”au recunoscut practic acuzele aduse în privinţa semnăturilor de pe moţiune”. Roman afirmă, de asemenea, că nu există o moţiune regulamentară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În tumultul zilei de azi, poate a trecut neobservat faptul, că, prin depunerea de NOI liste, colegii din USR şi AUR au recunoscut practic acuzele aduse în privinţa semnăturilor de pe moţiune. La fel de important este că nu există o moţiune regulamentară şi, implicit, nu există un calendar al moţiunii împotriva guvernului liberal”, a scris, luni, pe Facebook, Florin Roman.  

Acesta consideră că ”nu poţi dărâma o ordine constituţională prin fals, mai ales din partea celor care toată ziua ne povestesc de apărarea Justiţiei”.  

”Poate ca cei care au iniţiat, noaptea ca hotii, o moţiune neregulamentară vor înţelege că romanii vor guvernare, nu scandal”, a mai scris Roman.  

Şedinţa Birourilor Permanente ale celor două Camere pe tema moţiunii de cenzură are loc marţi, de la ora 11.00, cea convocată luni neavând finalitate, pentru că nu a existat cvorum nici la votul privind solicitarea PNL de verificare a semnăturilor de susţinere a moţiunii de cenzură USR PLUS-AUR. 

Informaţii iniţiale indicau că solicitarea PNL a fost aporbată cu 9 voturi la 7.  

PSD a părăsit şedinţa, iar Ludovic Orban a anunţat că nu participă la votul privind solicitarea PNL de verificare a semnăturilor de pe moţiune.  

Înaintea şedinţei, PNL a depus un document prin care a contestat autenticitatea semnăturilor pentru moţiune. Liberalii susţin că mai multe semnături nu sunt prezentate în original, ci fotocopiate / scanate, neîndeplinind cerinţa de semnătură olografă în original în dreptul numelui – prenumelui initiatorului, fiind cel putin 12 semnături scanate.  

Potrivit liberalilor, unele semnături sunt redate cu ştersături ori corecturi efectuate direct pe text, prin suprapunerea unor linii corectoare şi, susţin liberalii, că există indicii temeinice că mai multe semnături ale unor senatori si deputati iniţiatori ai moţiunii de cenzură nu corespund cu semnăturile aceloraşi parlamentari din listele de semnături pentru prezenta acestora la şedinţele de plen ale fiecărei camere/la şedinţele comisiilor.  

Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a declarat, luni, că toate semnăturile pentru moţiunea de cenzură sunt "în regulă", dar colegii săi care le-au trimis scanate "au semnat deja şi aşa cum vrea echipa dlui Cîţu, cu pixul pe hârtie". 

El a precizat că, legal, "semnătura olografă rămâne chiar dacă e făcută pe un şerveţel sau pe un colţ de hârtie sau cu creta pe jos", menţionând însă că vor fi completate listele de semnături. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.