Europarlamentarul PSD Sorin Moisă a anunţat, vineri, pe Facebook, că susţine cererea protestatarilor de retragere a OUG 13/2017 privind modificarea codurilor penale, retragerea fiind cea mai înţeleaptă soluţie de ieşire din criză. Moisă se oferă să invite specialişti de drept penal din străinătate, care să nu fie suspectaţi de partizanat, care să vină cu o soluţie acceptabilă de modificare a legislaţiei penale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Vine un moment când tăcerea devine vinovată. Speram să pot amâna un mesaj pe această temă până pe 15 februarie, când Parlamentul European va vota tratatul commercial UE-Canada, ‘copilul’ pe care l-am crescut în Grupul S&D (...) Dar e clar că am ajuns într-un moment de tensiune insuportabilă, şi mă voi exprima, indiferent de consecinţe”, îşi începe Sorin Moisă postarea.

Europarlamentarul îşi exprimă sprijinul pentru cei care protestează împotriva OUG şi susţine că Parlamentul este locul în care legislaţia penală trebuie elaborată. ”Susţin cererea protestatarilor de a fi retrasă Ordonanţa de Urgenţă nr. 13/2017 privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală. Este nu numai o cerere legitimă, dar cred că este şi cea mai înţeleaptă cale de ieşire din criză în care ne găsim, de a reclădi o minimă încredere, atât de necesară la început de guvernare, precum şi de a găsi în cele din urmă un compromis, în măsura în care sunt lucruri importante de rezolvat. Locul unei astfel de dezbateri, privind reguli esenţiale ale societăţii, este în Parlamentul României”, scrie Sorin Moisă.

El avertizează că nu tot ce este legal este şi legitim. ”Într-o democraţie normală, a avea puterea legală de a face un lucru nu înseamnă că acel lucru este musai bun sau pe deplin legitim. Majorităţile se câştigă o dată la patru ani, dar comunicarea cu societatea, căutarea consensului şi legitimităţii, mai ales în chestiuni esenţiale, sunt permanente. Gesturile bruşte provoacă angoasă, îndoială şi respingere, erodează încrederea minimală necesară funcţionării unei societăţi”, afirmă europarlamentarul.

Moisă susţine că există pericolul ca intere fudamentale ale României să fie afectate, în condiţiile în care nu există mediatori în care toate părţile să aibă încredere sau să aibă curajul de a se pronunţa în condiţii de conflict acut. ”Dacă Ordonanţa 13 este retrasă, mă ofer să găsesc în lumea largă şi civilizată câţiva penalişti cu reputaţie impecabilă, profesori la mari universităţi, care să fie mediatori şi garanţi morali şi intelectuali în dezbaterea ce va urma în Parlamentul României. Nu pentru că străinii sunt mai buni, ci pentru că noi între noi nu avem încredere, şi de multe ori nu acceptăm nici măcar fărâmele de adevăr ale părţii celelalte. Avem, de altfel, jurişti consacraţi în societatea civilă din România care reuşesc să se ridice deasupra partizanatului şi ar putea la fel de bine face parte din acest exerciţiu de mediere”, a conchis Sorin Moisă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.