Deputatul PNL Florin Roman a anunţat marţi că, începând din 18 septembrie, va intra în greva foamei din cauză că Guvernul refuză finanţarea monumentului Unirii de la Alba Iulia. Roman spune că protestul său va avea loc în faţa biroului de preşedinte al Camerei Deputaţilor al lui Liviu Dragnea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Începând cu data de 18 septembrie, ora 9:00, voi intra în greva foamei în Parlamentul României în semn de protest faţă de lipsa de reacţie a acestui Guvern antiromânesc în ceea ce priveşte finanţarea Monumentului Unirii de la Alba Iulia. Voi protesta în faţa biroului domnului Liviu Dragnea pentru că dânsul este de fapt cel care conduce şi Guvernul şi Parlamentul”, a declarat Florin Roman.

Deputatul liberal spune că lucrările pentru Monumentul Unirii ar fi trebuit să înceapă deja pentru a fi gata până anul viitor.

”Dacă luni la ora 9:00 nu avem o finanţare pentru Monumentul Unirii, voi începe acest protest pe care l-am anunţat încă din luna mai. Am epuizat de atunci toate căile de dialog cu reprezentanţii Guvernului, cu secretarul general al Guvernului, cu ministrul Culturii, cu fostul prim-ministru Grindeanu. Ne-a dat asigurări, există declaraţii publice, inclusiv ale domnului Romaşcanu, că acest monument va fi finanţat. Nu se întâmplă absolut nimic”, a mai spus el.

Roman a anunţat că îşi va aduce un scaun în faţa biroului lui Liviu Dragnea şi va rămâne acolo atât timp cât starea de sănătate îi va permite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.