Dan Neculăescu, discuţii cu omologul din Ucraina, Andrii Sybiha, despre securitatea la Marea Neagră, minoritatea română din Ucraina şi susţinerea României pentru parcursul european al Ucrainei: Avem nevoie de o pace justă şi de durată

Dan Neculăescu, discuţii cu omologul din Ucraina, Andrii Sybiha, despre securitatea la Marea Neagră, minoritatea română din Ucraina şi susţinerea României pentru parcursul european al Ucrainei: Avem nevoie de o pace justă şi de durată

Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut joi discuţii cu omologul din Ucraina, Andrii Sybiha, despre securitatea la Marea Neagră, minoritatea română din Ucraina şi susţinerea României pentru parcursul european al Ucrainei, el arătând că avem nevoie de o pace justă şi de durată. Ministrul s-a referit şi la ameninţările tot mai mari la libertatea şi siguranţa navigaţiei, care afectează direct România şi trebuie să înceteze.

Ministrul afacerilor externe, Dan Neculăescu, a avut consultări bilaterale cu omologul din Ucraina, Andrii Sybiha, în contextul în care Ucraina va prelua preşedinţia-în-exerciţiu a Iniţiativei Central Europene (ICE) de la România, precum şi cu Secretarul General al ICE, Franco Dal Mas.

Dan Neculăescu i-a urat bun venit colegului şi prietenului său ministrul de externe ucrainean Andrii Sybiha, la Bucureşti.  

”Această vizită este specială din două motive, ministrul Sybiha este primul coleg ministru de Externe pe care îl întâmpin la Bucureşti de când am preluat mandatul. Şi îmi amintesc că, atunci când şi-a preluat atribuţiile în septembrie 2024, prima sa vizită oficială în străinătate a fost tot la Bucureşti. Un obicei bun, între vecini buni”, a afirmat ministrul de Externe. 
 
Neculăescu a anunţat că mâine Preşedinţia română a Iniţiativei Central Europene găzduieşte Reuniunea Ministerială anuală.
 
”Aceasta marca încheierea mandatului nostru şi va deschide mandatul Ucrainei. Angajamentul dumneavoastră este cu atât mai solid, mai ales că trebuie să faceţi faţă războiului Rusiei”, a subliniat ministrul de Externe. 
 
Ministrul de externe a mai afirmat, despre preşedinţia Iniţiativei Central Europene (ICE) că agenda noastră a fost ambiţioasă şi concentrată.
 
”Împreună cu Secretariatul şi toate Statele Membre, am avansat o agendă care depăşeşte durata oricărei preşedinţii individuale. Unsprezece evenimente tematice şi trei reuniuni ministeriale organizate sub preşedinţia noastră stau drept exemplu.   Am promovat perspectiva europeană a regiunii noastre şi am consolidat rolul unic al Iniţiativei ca punte între statele membre UE şi ţările candidate.  Am făcut din rezilienţa împotriva ameninţărilor hibride o prioritate. De asemenea, am identificat modalităţi mai inteligente de lucru. Am organizat întâlniri comune ale ambelor formate la New York şi Bruxelles. Două preşedinţii, un singur calendar: sinergii mai puternice şi vizibilitate mai mare pentru cooperarea regională”, a menţionat ministrul Neculăescu. 
 
Ministrul a anunţat că mâine vor adopta o Declaraţie Comună, un nou Plan de Acţiune pentru următorii trei ani şi decizii care fac Iniţiativa mai vizibilă şi mai receptivă faţă de Statele Membre.  
 
Dan Neculăescu a mai spus că România este pregătită să sprijine Ucraina pe tot parcursul mandatului său în cadrul Iniţiativei. 
 
”Vizita ministrului Sybiha ne-a oferit, de asemenea, o excelentă oportunitate pentru discuţii bilaterale. Ne-am concentrat pe trei domenii principale: securitatea în Marea Neagră, minoritatea română din Ucraina şi susţinerea României pentru parcursul european al Ucrainei. Mi-am exprimat cele mai profunde condoleanţe ministrului Sybiha pentru pierderea tragică de vieţi, din cauza atacurilor intensificate ale Rusiei asupra civililor”, a menţionat el.
 
Potrivit ministrului, suntem martorii unei deteriorări serioase a securităţii în Marea Neagră.
 
”Vedem atacuri din ce în ce mai frecvente asupra navelor comerciale, inclusiv în zone maritime aflate sub jurisdicţia României. De asemenea, observăm ameninţări tot mai mari la libertatea şi siguranţa navigaţiei. Aceste evoluţii afectează direct România şi trebuie să înceteze. Avem nevoie de o pace justă şi de durată. Astăzi am reafirmat, de asemenea, susţinerea neclintită a României pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei şi vom continua să oferim asistenţă”, a precizat ministrul Neculăescu. 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră