Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunţă că DNA a clasat o plângere penală făcută de consilierii PSD împotriva sa, în legătură cu programul ”Termoficare de la Soare”, care prevedea montarea de panouri fotovoltaice şi pompe de căldură la mai multe blocuri din Capitală. ”O să repun din nou pe ordinea de zi a Consiliului Local acest program (l-au respins de mai multe ori, chiar şi la ultima şedinţă), iar împotriva consilierilor locali care mă hărţuiesc cu tot felul de sesizări închipuite le voi face plângeri penale”, afirmă Armand.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”O nouă victorie împotriva consilierilor USL. După ce PNL a pierdut în faţa mea în instanţă acum e rândul PSD. Procurorii DNA mi-au trimis săptămâna trecută cea mai recentă clasare. O anchetă deschisă în urma unei plângeri făcute de consilierii locali PSD, conduşi de Dan Tudorache şi Florin Manole. Erau nemulţumiţi că am făcut toate demersurile necesare pentru a implementa rapid programul «Termoficare de la Soare», montarea pe imobile de panouri fotovoltaice şi pompe de căldură. Avusesem mai multe întâlniri cu administratorii de blocuri, iar mai multe asociaţii de proprietari şi-au exprimat acordul de a participa în acest program. Este soluţia pe care am oferit-o în faţa crizei energetice care se manifestă nivel mondial şi a situaţiei dezastruoase a sistemului de termoficare din Capitală”, a scris, miercuri, pe Facebook, Clotilde Armand.

Primarul Sectorului 1 a publicat şi o parte a documentului cu decizia primit de la DNA.

Ea a menţionat că plângerea penală a PSD a fost făcută în luna august, când proiectul era ”în fază avansată”, dar era nevoie de votul Consiliului Local.

”În luna octombrie 2022, consilierii PSD şi PNL au distrus întregul program, prin mai multe amendamente votate la unison. L-au redus la un simplu proiect-pilot pentru doar 2 (două!) blocuri, în condiţiile în care aproximativ 130 de asociaţii de proprietari şi-au dat acordul (au semnat deja contractele de mandat) să intre în programul «Termoficare de la Soare»”, a adăugat primarul Sectorului 1.

Potrivit lui Armand, deşi plângerea penală a fost clasată, efectele voturilor PSD şi PNL vor fi resimţite în perioada următoare.

Acum, ce putem face! O să repun din nou pe ordinea de zi a Consiliului Local acest program (l-au respins de mai multe ori, chiar şi la ultima şedinţă), iar împotriva consilierilor locali care mă hărţuiesc cu tot felul de sesizări închipuite le voi face plângeri penale. Toate plângerile penale făcute de PNL şi PSD împotriva mea au fost clasate una câte una. Aceste sesizări au avut ca scop denigrarea mea mediatică, făcută cu sprijinul presei finanţate din subvenţiile primite de la stat, intimidarea funcţionarilor de la Primăria Sectorului 1 şi blocarea investiţiilor pe care vreau să le fac în comunitatea locală”, a susţinut Clotilde Armand.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.