Europarlamentarul PSD Claudiu Manda anunţă că a acceptat candidatura la funcţia de secretar general al PSD, alături de Sorin Grindeanu, cu conştientizarea responsabilităţii pe care o implică. El mai spune că viitoarea conducere naţională a PSD trebuie să redobândească încrederea românilor, dar şi să găsească cele mai bune soluţii de organizare internă, astfel încât să se asigure de participarea la vot a fiecărui simpatizant.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am acceptat candidatura la funcţia de secretar general al PSD, alături de Sorin Grindeanu, cu conştientizarea responsabilităţii pe care o implică. Pentru mine, politica înseamnă oameni şi rezultate care se văd în viaţa lor de zi cu zi, iar acest principiu va sta la baza activităţii mele în această funcţie”, anunţă Claudiu Manda într-o postare pe Facebook.

El precizează reorganizarea PSD în vederea alegerilor viitoare este, în primul rând, o muncă de echipă.

”Noi, la Dolj, am lucrat ca o echipă formată din oameni profesionişti şi dedicaţi, reuşind să ne clasăm pe primul loc, ca număr de voturi, dintre organizaţiile judeţene ale PSD, la toate alegerile din ultimii 12 ani. Acest lucru s-a întâmplat tocmai pentru că am înţeles mesajul şi nevoile oamenilor”, precizează europarlamentarul PSD.

Potrivit lui Claudiu Manda, ”viitoarea conducere naţională a PSD trebuie să redobândească încrederea românilor, dar şi să găsească cele mai bune soluţii de organizare internă, astfel încât să se asigure de participarea la vot a fiecărui simpatizant”.

”Am avut perioade în care PSD a guvernat bine, cu rezultate notabile în plan economic, cu cele mai mari creşteri de venituri pentru populaţie, cu investiţii record, dar scorul electoral nu a fost unul pe măsură. Pentru că greşelile au fost tactice şi nu de guvernare”, mai afirmă el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.