Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă a declarat că, în Spania, comunitatea de români este unal dintre cele mai mari şi frumoase comunităţi din lume, iar prin aceşti români ţara noastră a ajuns mai apreciată în Spania. „Pentru unii dintre românii din diaspora, decizia de a rămâne în afara ţării este luată. Asta nu înseamnă că noi nu trebuie să facem tot ce e posibil ca, atunci când vin acasă, să găsească tot mai puţină birocraţie, mai multe drumuri bune şi o economie mai dezvoltată”, a adăugat liderul PNL.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Comunitatea de români din Spania este una dintre cele mai mari şi mai frumoase comunităţi ale noastre din lume. Fie că lucrează în construcţii, servicii sau că şi-au deschis propria afacere, ne reprezintă ţara cu mândrie şi, prin ei, România a ajuns mai cunoscută şi mai apreciată în Spania. Din acest an, românii stabiliţi aici pot deţine dublă cetăţenie. Este un demers pe care l-am iniţiat ca prim-ministru, conştient fiind că, în Europa, Spania mai are asemenea acorduri doar cu Portugalia şi Franţa”, a scris Nicolae Ciucă, marţi pe Facebook.

El a mai spus că este „unul dintre românii care a petrecut ceva timp în afara ţării – la studii în SUA sau în misiuni militare pe alte continente”.

„Ştiu foarte bine că dorul de ţară nu dispare niciodată. E adevărat că, pentru unii dintre românii din diaspora, decizia de a rămâne în afara ţării este luată. Asta nu înseamnă că noi nu trebuie să facem tot ce e posibil ca, atunci când vin acasă, să găsească tot mai puţină birocraţie, mai multe drumuri bune şi o economie mai dezvoltată. Îmi doresc ca, ori de câte ori se întorc în ţară, să simtă că se întorc într-un loc care se schimbă în bine. Le-am mulţumit românilor din Spania pentru tot ce fac pentru ţara lor, chiar şi de la distanţă şi i-am felicitat că, indiferent de locul unde au ales să trăiască, au rămas ROMÂNI”, a completat preşedintele Senatului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.