Fostul premier Dacian Cioloş a afirmat că nu a ştiut, iniţial, cine sunt cei care înregistrează noul partid PLUS, că nu a făcut o analiză a familiei lui Adrian Iordache şi că acesta nu doreşte să facă politică, doar s-a implicat pentru a ajuta acest proiect. Cioloş a mai spus că nici el, nici vreun membru din familia sa nu a colaborat cu Securitatea sau cu vreun serviciu secret. "Curios că exact acei oameni care au foşti membrii ai Securităţii în partidele lor şi care - mulţi dintre ei - au o influenţă mare încă în partid, acei oameni care în ultimii ani au fost la tăiat de porc şi au mâncat şorici împreună cu anumiţi oameni din serviciile de informaţii şi lucrurile acestea sunt de notorietate publică, exact acei oameni iată că încearcă să promoveze mai pe faţă sau mai pe dos aceste idei şi aceste manipulări", a spus Cioloş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dacian Cioloş a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că avocatul Adrian Iordache a înregistrat PLUS împreună cu soţia sa şi cu o angajată de la cabinetul său.

"Unul dintre membrii comunităţii tematice Justiţie din platforma România 100, domnul Adrian Iordache, un avocat tânăr, a decis la vremea aceea să îşi asume această responsansabilitate, împreună cu o angajată din cabinetul dumnealui de avocatură şi cu soţia dumnealui, care este notar public. Nu am ştiut la acea vreme cine sunt cei care înregistrează acest nou partid. Nici nu m-a interesat, ştiam că colegii din comunitatea tematică Justiţie se ocupă de acest lucru şi că urmează să îl facă în aşa fel încât să se afle cât mai puţin de acest lucru tocmai pentru a evita din nou complicaţii", a spus Cioloş, care a menţionat că partidul a fost înregistrat în mai puţin de două luni.

El a precizat că cei trei fondatori au făcut acest demers pentru a ajuta acest proiect politic, dar nu au intenţia de a face politică şi nu se vor regăsi în structurile de conducere ale partidului.

Cioloş a mai spus că nu a făcut analiza situaţiei familiei lui Adrian Iordache şi că nu ştia cine este tatăl avocatului.

"Deci domnul Adrian Iordache a fost unul din iniţiatorii acestui proiect. Este un avocat serios, profesionist, competent. Evident că noi nu am făcut analiza situaţiei familiei dânsului atunci când dânsul a luat această iniţiativă. Nu ştiam cine este tatăl dânsului şi nici nu m-a interesat, nu facem dosare de cadre pentru colaboratorii noştri, ne bazăm strict pe ce înseamnă ei, persoanele respective, competenţa lor şi nu rudeniile, familia părinţii ş.a.m.d. Eu cred că e important să înţelegem că în societatea pe care o dorim fiecare trebuie să fie responsabil pentru actele sale, pentru faptele sale. Dacă cineva din familia dânsului sau din altă parte a încălcat legea sau sunt alte probleme, cred că sunt instituţii care trebuie să îşi facă treaba şi să ia decizii în această direcţie", a explicat Cioloş.

Fostul premier a mai declarat că nu a colaborat cu Securitatea sau cu serviciile secrete şi că nu are nimic de-a face cu Soros.

"Nu am colaborat niciodată nici cu Securitatea, nici cu servicii secrete. Nu sunt nici vândut străinilor, nu am avut şi nu am nimic de-a face nici cu Soros şi nici cu altcineva care ar avea nu ştiu ce interese în România. Tot ce am obţinut din punct de vedere profesional am făcut-o pe forţele proprii, nu am avut nevoie de pile, de susţinere, nu am avut pe nimeni în spate, am făcut tot timpul totul transparent", a afirmat Cioloş.

El a precizat că tatăl său a fost funcţionar cu responsabilităţi administrative în Miliţie înainte de 1989, a ieşit la pensie, de altfel, în 1987 pe motiv de boală şi este decedat de 20 de ani, iar sora şi fratele lui şi-au ales ce carieră au vrut, fără nicio influenţă sau vreun ajutor din partea sa.

"Sora mea şi fratele meu, la fel, şi-au ales cariera aşa cum au vrut, fără nicio influenţă şi niciun ajutor din partea mea decât sprijinul care a venit din partea unui frate mai mare. La fel, nu am nimic ce să le reproşez şi nu au nimic ce să îşi reproşeze legat de ceea ce au făcut. Sora mea lucrează şi ea în Ministerul de Interne, cred că de mai bine de 15 ani şi la fel îşi face treaba ca şi orice alt om, nu are nimic ce să îşi reproşeze, nu e agent secret, aşa cum am văzut speculându-se în presă. Din câte ştiu are responsabilităţi legate de buna gestiune a documentelor clasificate în instituţii care sunt subordonate Ministerului de Interne şi atâta tot", a explicat fostul premier.

Cioloş a amintit că soţia sa, care este de origine franceză, locuieşte de 20 de ani în România, că nu are rude care au lucrat în vreun serviciu de informaţii francez sau din altă ţară sau care sunt politicieni în Franţa. Fostul premier a mai spus că socrul său este maistru militar, se află la pensie de 15 ani şi nu are de-a face cu vreun serviciu secret. 

Fostul premier crede că este nevoie de oameni cinstiţi în politică, nu de persoane care ajung la putere să îşi corecteze cazierele sau să îşi umple buzunarele de bani. 

"Avem nevoie de această evoluţie în politica românească, avem nevoie de oameni cinstiţi, de oameni care să nu aibă nevoie să ajungă la putere ca să-şi corecteze cazierele sau să nu aibă nevoie să ajungă la putere ca să îşi umple buzunarele cu bani şi curios că exact acei oameni care au foşti membrii ai Securităţii în partidele lor şi care - mulţi dintre ei - au o influenţă mare încă în partid, acei oameni care în ultimii ani au fost la tăiat de porc şi au mâncat şorici împreună cu anumiţi oameni din serviciile de informaţii şi lucrurile acestea sunt de notorietate publică, exact acei oameni iată că încearcă să promoveze mai pe faţă sau mai pe dos aceste idei şi aceste manipulări atunci când văd că dominaţia pe care o au în politica românească riscă să le fie pusă în pericol", a mai declarat Cioloş.

Istoricul Marius Oprea susţine că partidul lui Dacian Cioloş, PLUS, a fost înfiinţat cu ajutorul casei de avocatură „Iordache & Partners”, fondată de Alexandru Iordache, despre care spune că a fost maior de Securitate şi coordonatorul anchetei penale împotriva sa, în 1988. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.