Fosta judecătoare Andrea Chiş, nominaliză la Justiţie în Cabinetul Siegfried Mureşan, relatează că a fost sunată de către premierul desemnat, care i-a spus că este ”tehnocratul cu privire la care au căzut de acord toţi cei trei membri ai coaliţiei”, ea subliniind că, în aceste condiţii, nominalizarea ei nu vine doar din partea unui anume partid sau a unei minorităţi. ”Am vorbit mult despre nevoia unei asumări a reformei din justiţie, iar eu nu m-am ferit niciodată de asumare”, afirmă Andrea Chiş.
Concluzia ei este aceaa ca nominalizarea este rezultatul unui acord.
”Ea nu vine, aşadar, doar din partea unui anume partid sau a unei minorităţi care reprezintă jumătate din mine, fiind vorba de limba mea maternă. E un sentiment plăcut să ştii că vii din acord, şi nu din conflict. Am acceptat, pentru că am vorbit mult despre nevoia unei asumări a reformei din justiţie, iar eu nu m-am ferit niciodată de asumare. Am mai făcut-o şi candidând pentru un loc în CSM”, punctează Andrea Chiş.
Fosta judecătoare afirmă că şi-ar dori să trăim vremuri mai bune, dar nu depinde doar de ea asta.
”Depinde de noi toţi. Primăvara va veni, indubitabil, dar vine în ritmul ei firesc. Poate e acum”, mai spune Andrea Chiş.
Ea aminteşte că Parlamentul va avea ultimul cuvânt, aşa cum e firesc în societatea noastră democratică.




























