Ambasada României în SUA anunţă joi că în cei trei ani, pentru promovarea intereselor româneşti în Statele Unite, a atras fonduri private în valoare de aproape 2 milioane de dolari, pe lângă alocaţiile MAE din fonduri publice. Ambasada a organizat în aceşti ani o suită de evenimente de diplomaţie publică, de la turnee culturale – precum cel al Corului Madrigal în SUA (New York, Washington, Chicago, Seattle) sau concertele de la Kennedy Center for the Performing Arts, precum cel al Orchestrei Simfonice a Operei Naţionale Bucureşti – la forumuri economice şi de securitate, gale dedicate comunităţii româno-americane şi celebrarea Parteneriatului Strategic în Congresul SUA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ambasada României în SUA mulţumeşte într-o postare pe Facebook sponsorilor, pentru sprijinul nepreţuit în efortul comun de a promova interesele României în Statele Unite.

”Contribuţiile companiilor private româneşti s-au dovedit esenţiale pentru a întări Parteneriatul Strategic între România şi SUA. Înţelegem că acest instrument de soft power nu este doar un mijloc de a colabora, ci este foarte important pentru a ne asigura că relaţiile dintre statele nostre se dezvoltă în domenii precum securitatea, economia, cultura şi educaţia. Datorită contribuţiei acestor companii, am reuşit să finanţăm efortul logistic al ambasadei, permiţându-ne să organizăm întâlniri şi evenimente care au adus valoare adăugată relaţiilor noastre bilaterale. Aceste demersuri nu sunt doar despre prezent, ci despre construirea unui viitor mai prosper şi mai sigur pentru ambele noastre naţiuni. Împreună, putem continua să ne bazăm pe acest parteneriat, să ne inspirăm unii pe alţii şi să lucrăm împreună pentru a face diferenţa. Le mulţumesc încă o dată pentru tot ceea ce au făcut şi fac pentru noi” a subliniat ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

În ultimii trei ani, Ambasada României în Statele Unite ale Americii a desfăşurat o suită de evenimente de diplomaţie publică, de la turnee culturale – precum cel al Corului Madrigal în SUA (New York, Washington, Chicago, Seattle) sau concertele de la Kennedy Center for the Performing Arts, precum cel al Orchestrei Simfonice a Operei Naţionale Bucureşti – la forumuri economice şi de securitate, gale dedicate comunităţii româno-americane şi celebrarea Parteneriatului Strategic în Congresul SUA.

Ambasada României anunţă că în cei trei ani, pentru promovarea intereselor româneşti în Statele Unite, Ambasada României a atras fonduri private în valoare de aproape 2 milioane de dolari, pe lângă alocaţiile MAE din fonduri publice.

”Astfel, în 2022, fondurile atrase din sponsorizări private au fost în valoare de 374.790 dolari, în 2023 au fost de 851.194 dolari, iar în 2024 au fost în valoare de 522.303 dolari. În 2025, Ambasada României la Washington îşi continuă misiunea cu o agendă la fel de ambiţioasă, care reflectă angajamentul nostru pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic România-SUA şi promovarea valorilor, intereselor şi identităţii româneşti în lume, cooperând cu sponsori importanţi pentru finanţarea iniţiativelor diplomatice pe pământ american”, precizează Ambasada.

În 2022, evenimentele au fost dedicate marcării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România şi Statele Unite, în 2023, ele au stat sub sloganul „România-SUA un parteneriat pentru viitor: celebrăm talentul românesc”, iar în 2024 au fost reunite sub umbrela programului „România-SUA: Un parteneriat pentru noi orizonturi economice / De 20 de ani împreună sub umbrela NATO”, ducând mai departe mesajul unei Românii conectate, ambiţioase şi deschise către viitor.

Festivalul de Film Românesc din Washington, ajuns în 2024 la a cincea ediţie, şi Romanian Weekend at The Wharf, care va ajunge la a patra ediţie în 2025, devenit cel mai mare festival românesc din SUA – au atras zeci de mii de participanţi, poziţionând România ferm pe harta culturală americană. În paralel, au fost abordate teme strategice majore: securitatea la Marea Neagră, sprijinirea Ucrainei şi Republicii Moldova, tranziţia energetică, atragerea investiţiilor americane în România şi consolidarea statului de drept, mai arată Ambasada României.

”Acest efort a fost posibil nu doar prin contribuţia statului român, ci şi datorită sprijinului generos al companiilor româneşti, care au înţeles importanţa unei diplomaţii publice active şi implicate”, subliniază Ambasada.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.