Auchan România extinde opţiunile de colectare a ambalajelor de băuturi din PET/ALU/Sticlă marcate cu simbolul SGR prin introducerea unui sistem inovator ce are capacitatea unică de a prelua vrac toate cele 3 tipuri de ambalaje, fără a necesita separarea în prealabil de către consumator. Hipermarketul Auchan Militari din Bucureşti este, în prezent, primul magazin din reţeaua Auchan care dispune de noul echipament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Soluţia de ultimă generaţie, dezvoltată de Tomra, reconfigurează standardele pentru colectarea ambalajelor SGR din plastic, sticlă şi metal, simplificând procesul de returnare pentru consumatori. Aceasta a fost deja foarte bine primită atât de către clienţii Auchan Militari, cât şi de angajaţii magazinului, datorită economiei de timp pe care o aduce.

Noul sistem urmează acelaşi model de colectare a ambalajelor cu sigla SGR, diferenţa majoră fiind posibilitatea de a introduce în acesta mai multe ambalaje simultan. După introducerea ambalajelor, clientul primeşte  înapoi garanţia de 50 de bani pentru fiecare ambalaj returnat corespunzător sub forma unui tichet emis de aparat. Tichetul conţine numărul ambalajelor introduse şi suma totală a garanţiei corespunzătoare ambalajelor.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Auchan, primul retailer care a implementat un sistem tip SGR cu 7 luni înainte de startul oficial al programului naţional, prin care a recompensat clienţii cu vouchere de 50 bani / ambalaj şi alte reduceri, îşi reconfirmă astfel angajamentul faţă de cel mai mare proiect de economie circulară din România şi contribuie activ la încurajarea unui comportament de consum responsabil.

La nivel naţional, reţeaua Auchan România are peste 140 de guri de reciclare (in-feed-uri) în toate magazinele. Oraşele cu cele mai multe aparate RVM de colectare şi reciclare a ambalajelor sunt Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Constanţa. 

Despre Auchan

Auchan România are în portofoliu peste 470 de magazine, cuprinzând 26 de hipermarketuri clasice, 8 hipermarketuri ATAC Hiper Discount, 9 supermarketuri, magazinul inteligent Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în staţiile Petrom, peste 30 de magazine în franciză Simply by Auchan, precum şi magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2024 de peste 1,7 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din oraşele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi.

(Articol susţinut de Auchan)

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.