Procurorul general Augustin Lazăr a declarat marţi că Instituţii de presă i-au pus etichete de natură să îl decredibilizeze şi a precizat că nu este ofiţer, subofţer, colaborator al fostei Securităţi sau al oricărui alt serviciu de informaţii. Întrebat dacă îşi va da demisia sau îşi va retrage candidatura pentru un nou mandat, Lazăr a spus: "Credeţi că ar fi în interesul societăţii? Care este rolul Ministerului Public şi rolul procurorului general? Nu este acela să reprezinte interesele societăţii? Eu ar trebui să reprezint interesele politice ale celor care vor să manevreze şi să exagereze în felul acesta? Nu ar fi în interesul societăţii şi de asemenea eu m-am înscris la această procedură nu să mă retrag, ci ştiind că am pornit nişte proiecte esenţiale pentru Ministerul Public şi am făcut nişte realizări pe care nu le-au făcut alţii înainte. N-ar fi bine ca aceste realizări să continue? N-ar fi bine ca proiectele, inclusiv rezolvarea marilor dosare şi aflarea adevărului, să fie scos la suprafaţă?". În calitate de conducător al Ministerului Public, el a exprimat scuze instituţionale pentru practicile discutabile de dinainte de 1989, instituite prin lege, dar caracterizate printr-o componentă etică deficitară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

"În ultimele zile, câteva instituţii de presă mi-au atribuit fapte pe care nu le-am făcut. Mi-au pus etichete de natură să mă decredibilizeze ca om, ca magistrat, ca român. Mărturisesc că este prima dată în viaţă când mi se întâmplă aşa ceva", a spus Lazăr.

El a adăugat că vrea să facă mai multe precizări.

"Nu sunt ofiţer, subofiţer, agent sau colaborator al fostei Securităţi sau al vreunui serviciu de informaţii. Am făcut şi eu Armata, ca orice bărbat la vremea lui, şi vă spun cu mândrie că sunt rezervist al Armatei Române la arma geniu. Mă gândesc, dacă aş fi fost la altă armă, ce speculaţii s-ar fi putut face în acest moment?", a afirmat el.

Lazăr a spus că acest fapt este demonstrat de verificările şi adeverinţele de la CNSAS.

"În acest moment nu am nicio emoţie pentru orice verificare s-ar realiza în arhivele CNSAS", a susţinut el. Augustin Lazăr a explicat că în perioada 1982-1989 a îndeplinit funcţia de procuror stagiar, respectiv procuror criminalist la Procuratura locală Alba Iulia, "fără a exercita nicio funcţie de conducere".

"Nu am instrumentat dosare penale vizând fapte comise împotriva regimului comunist. infracţiunile contra securităţii statului erau instrumentate în justiţia militară", a afirmat procurorul general. 

Procurorul general a spus că episodul legat de calitatea sa de preşedinte al Comisiei pentru propuneri de liberare din cadrul Penitenciarului Aiud a fost prezentat "în mod deformat şi tendenţios", cu ignorarea explicaţiilor pe care le-a mai dat.

"Atribuţia acestei comisii nu era aceea de a dispune punerea în libertate a unor condamnaţi. Fiindcă-i simplu, procurorul nu e judecător şi nici alţi gardieni de la grefă, funcţionari ai grefei penitenciarului. Aceasta era, ca şi acum, atributul exclusiv al instanţei de judecată. Comisia avea doar rolul de a verifica îndeplinirea condiţiilor tehnice, realizarea unei fracţiuni minime din pedeapsă, precum şi inexistenţa rapoartelor de sancţionare disciplinară", a precizat Lazăr.

Lazăr a spus că fostul procuror general Sorin Moisescu a intenţionat în urmă cu 21 de ani să exprime public o delimitare a instituţiei faţă de unele practici ale fostei Procuraturi.

"Ar fi fost vorba desigur de o declaraţie de principiu (...) Anul acesta marcăm 30 de ani de la prăbuşirea comunismului în România şi cred că este momentul unei delimitări explicite, categorice şi neechivoce. Prin urmare, în calitate de conducător al Ministerului Public, doresc să exprim scuze instituţionale pentru practicile discutabile de dinainte de 1989, instituite prin lege, dar caracterizate printr-o componentă etică deficitară. Personal, doresc să îmi exprim regretul pentru dramele şi suferinţele trăite de luptătorii anti-comunişti, cărora le datorăm faptul că astăzi trăim într-o ţară democratică, membră a Uniunii Europene", a încheiat Lazăr.

Precizările sale vin după ce în presă au apărut informţii potrivit cărora, în calitate de şef al comisiei de liberări condiţionate din Penitenciarul Aiud, în anii '80, ar fi refuzat eliberarea unui disidenţi anticomunişti.

Întrebat dacă îşi va da demisia sau îşi va retrage candidatura pentru un nou mandat, Lazăr a spus: "Credeţi că ar fi în interesul societăţii? Care este rolul Ministerului Public şi rolul procurorului general? Nu este acela să reprezinte interesele societăţii? Eu ar trebui să reprezint interesele politice ale celor care vor să manevreze şi să exagereze în felul acesta? Nu ar fi în interesul societăţii şi de asemenea eu m-am înscris la această procedură nu să mă retrag, ci ştiind că am pornit nişte proiecte esenţiale pentru Ministerul Public şi am făcut nişte realizări pe care nu le-au făcut alţii înainte. N-ar fi bine ca aceste realizări să continue? N-ar fi bine ca proiectele, inclusiv rezolvarea marilor dosare şi aflarea adevărului, să fie scos la suprafaţă?".

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.