DNA anunţă, vineri, că a început urmărirea penală a fostului ministru de Interne Petre Tobă pentru favorizarea făptuitorului, după ce a primit încuviinţarea preşedintelui Klaus Iohannis. Tobă este cercetat alături de alte 24 de persoane în dosarul de deturnare a fondurilor DIPI, precizează DNA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Luând cunoştinţă de răspunsul preşedintelui României la cererea transmisă de DNA (cerere de încuviinţare a urmării penale), procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Tobă Petre, la data faptei ministru al Afacerilor Interne, pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului", arată procurorii.

DNA precizează că lui Tobă i-au fost aduse la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC

4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

"La data de 1 aprilie 2016, suspectul Tobă Petre, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, printr-o adresă scrisă, a refuzat, cu încălcarea legii, declanşarea procedurii de declasificare a înscrisurilor reţinute ca mijloace de probă în dosarul nr. 20/P/2016, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în scopul excluderii unor probe utile dovedirii acuzaţiilor în dosarul respectiv", susţin anchetatorii.

Procurorii mai arată că Tobă este cercetat alături de alte 24 de persoane - şefi şi angajaţi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), suspectate de infracţiuni de deturnare de fonduri, delapidare, abuz în serviciu, fals şi uz de fals.

Fostul ministru de Interne Petre Tobă a fost, vineri, la sediul DNA,  însoţit de un avocat, pentru a-i fi prezentate, oficial, acuzaţiile în dosarul în care este suspectat că ar fi refuzat, în mod discreţionar, declanşarea procedurii de declasificare a unor documente care ar fi dovedit deturnările de fonduri din bugetul DIPI.

"Sunt convins că până la urmă, cu toate argumentele pe care le voi prezenta, îmi voi dovedi nevinovăţia", a spus fostul ministru de Interne, înainte de a se întâlni cu procurorii.

Petre Tobă şi-a anunţat demisia săptămâna trecută, după ce DNA a cerut procurorului general al României să solicite preşedintelui Klaus Iohannis încuviinţarea urmăririi penale în dosarul care priveşte activitatea DIPI.

Anchetatorii susţin că lipsa de transparenţă în administrarea fondurilor operative a condus la aruncarea în derizoriu a destinaţiei legale a fondurilor operative, respectiv realizarea securităţii naţionale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.