Ministrul interimar al Justiţiei Ana Birchall a declarat miercuri că Interpol a informat Ministerul Justiţiei în legătură cu arestarea lui Radu Mazăre în Madagascar, iar procedura de extrădare va fi declanşată după ce instanţa confirmă că sunt îndeplinite condiţiile legale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Birchall a precizat la Antena 3 că Interpol a informat Ministerul Justiţiei în jurul orei 17:30 în legătură cu arestarea provizorie a lui Radu Mazăre în Madagascar.

Ea a subliniat însă că procedurile legale în vederea extrădării acestuia demarează numai după primirea de la instanţa competentă a confirmării că sunt îndeplinite condiţiile legle pentru  extrădare.

Ministrul Justiţiiei a refuzat să facă estimări cu privire la durata procedurii de extrădare şi la data la care Radu Mazăre ar putea fi adus în ţară.

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost prins miercuri în Madagascar. Poliţia precizează că autorităţile din Madagascar au anunţat arestarea lui Mazăre pentru şase zile.

 "Autorităţile din Madagascar au comunicat Inspectoratului General al Poliţiei Române, prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, faptul că un cetăţean român, urmărit internaţional pentru punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 9 ani, a fost arestat, la data de 8 mai a.c., pentru o perioadă de 6 zile", precizează IGPR.

Poliţia Română a fost în permanentă legătură cu autorităţile din Madagascar, colaborând cu acestea în vederea depistării şi arestării persoanei urmărite internaţional.
 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.