Asociaţia procurorilor din România transmite, miercuri, că rezoluţia semnată de reprezentanţii judecătorilor de tribunale şi ai curţilor de apel din ţară prin care cer Consiliului Superior al Magistraturii, Senatului şi Camerei Deputaţilor să adopte mai multe acte normative care să permită consolidarea statutului judecătorilor prin separarea "imediată" a atribuţiilor CSM referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, a fost abordată greşit în spaţiul public, lucru care ar putea afecta unitatea sistemului judiciar, întrucât din curpinsul rezoluţiei nu rezultă că ar trebui create diferenţe de statut între procurori şi judecători.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Acest mesaj (rezoluţia semnată de reprezentanţii judecătorilor, n.r.) a generat în spaţiul public discuţii conform cărora ar trebui create diferenţe de statut între procurori şi judecători, aspect ce nu rezultă şi din cuprinsul rezoluţiei amintite. Considerăm că această abordare eronată a mesajului rezoluţiei poate avea drept consecinţă afectarea unităţii sistemului judiciar în ansamblul său”, transmit reprezentanţii Asociaţiei Procurorilor din România, care consideră că lansarea acestei idei în spaţiul public dezbină corpul magistraţilor, având efecte negative asupra statului.

Ei spun că discuţiile referitoare la atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, format din judecători şi procurori aleşi de corpul magistraţilor, ar trebui purtate doar în cadrul acestui organism şi consideră că buna funcţionarea a sistemului judiciar poate fi asigurată doar prin unitatea lui, "cu respectarea rolului pe care magistraţii - judecători şi procurori - îl au în înfăptuirea actului de justiţie”.

Judecătorii cer Consiliului Superior al Magistraturii, Senatului şi Camerei Deputaţilor, într-o rezoluţie semnată de reprezentanţii judecătorilor de tribunale şi ai curţilor de apel din ţară, să adopte imediat mai multe acte normative care să permită consolidarea statutului judecătorilor prin separarea "imediată" a atribuţiilor CSM referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, precum şi cu privire la organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor. Astfel, judecătorii propun ca organizarea instanţelor şi chestiuni de carieră a judecătorilor şi procurorilor care ţin de CSM să aparţină distinct celor două Secţii ale Consiliului, respectiv Secţiei pentru Judecători în privinţa judecătorilor şi instanţelor judecătoreşti şi Secţiei pentru Procurori în privinţa procurorilor şi parchetelor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.