Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în lacrimi, a participat sâmbătă, alături de prima-doamnă Olena Zelenska, la o ceremonie de comemorare a şapte oficiali de rang înalt ai Ministerului de Interne, între care ministrul Denis Monastîrski, care au murit miercuri la Brovarî, o suburbie a Kievului, după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit din motive încă neelucidate, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul de interne Denis Monastîrski, adjunctul său şi alţi cinci oficiali de rang înalt ai ministerului se aflau în elicopterul Super Puma, de fabricaţie franceză, care s-a prăbuşit miercuri, în condiţii de ceaţă, în apropierea unei grădiniţe din Brovarî, suburbie aflată la nord-est de Kiev. Alte şapte persoane, inclusiv un copil, au fost ucişi în această tragedie ale cărei cauze sunt încă investigate.

Foto: president.gov.ua
Foto: president.gov.ua

A fost o nouă lovitură pentru Ucraina, într-o săptămână „neagră”, în care a înregistrat şi cel mai greu bilanţ în rândul civililor, după ce un bloc de locuinţe a fost lovit de o rachetă rusească la Dnipro, provocând moartea a 45 de oameni, între care şase copii, în timp ce în continuare câteva zeci de persoane sunt date dispărute. 

La rândul său, Monastîrski a fost oficialul ucrainean civil cu rangul cel mai înalt pe care Kievul l-a pierdut în acest război.

Foto: president.gov.ua
Foto: president.gov.ua

"O tristeţe de nedescris acoperă sufletul", a scris sâmbătă Zelenski într-o postare pe Telegram. "Ucraina îşi pierde cei mai buni fii şi fiice în fiecare zi", a spus el, în condiţiile în care şi pe front, în sud-estul ţării trupele ucrainene opun rezistenţă şi fac sacrificii pentru a ţine piept unei ofensive ruseşti acerbe, în special în apropierea oraşului Bahmut.

Zelenski şi soţia sa, Olena Zelenska, au prezentat condoleanţe rudelor victimelor în interiorul impozantului centru cultural Casa Ucrainei din centrul Kievului. O mulţime de persoane în doliu se adunaseră afară, către Piaţa Independenţei.

Kirilo Budanov, şeful serviciilor de informaţii militare, a descris moartea lui Monastîrski drept "o pierdere uriaşă".

Foto: president.gov.ua
Foto: president.gov.ua

"Dacă nu ar fi fost el, totul ar fi putut fi complet diferit", a declarat oficialul presei ucrainene, referindu-se la rezistenţa pe care Ucraina a opus-o după asaltul Moscovei din 24 februarie. "El este un adevărat erou al acestei ţări", a adăugat Budanov.

Monastîrski şi ceilalţi oficiali zburau către o locaţie din apropierea liniei frontului, a declarat joi un purtător de cuvânt al poliţiei.

"Există riscuri, dar este important să ne inspirăm luptătorii, să simţim situaţia de pe linia frontului şi să luăm decizii la prima mână", spune Volodimir Fesenko, expert politic de la Centrul de studii politice din Ucraina, citat de BBC. Deoarece Ministerul de Interne comandă Garda Naţională, serviciile de urgenţă şi forţele de poliţie, Fesenko spune că riscurile pentru Monastîrski au fost mai mari decât pentru alţi miniştri. "Este imposibil să evaluezi şi să previi totul în avans. Pentru cei care călătoresc cu elicopterul, riscul există, mai ales în timpul războiului", spune el.

Foto: president.gov.ua
Foto: president.gov.ua
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.