Echipa bucureşteană Rapid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia ilfoveană FC Voluntari, în etapa a 9-a din Superligă.
Ilfovenii au deschis scorul pe Giuleşti, în minutul 12, când Mihai Roman a înscris cu o lovitură de cap, din centrarea lui Şuteu. Rapid a început o cursă furibundă pentru egalare şi Jurhar a respins şutul lui Stojilkovic, din minutul 18, apoi Moruţan şi Rareş Pop au trimis pe lângă poartă, în minutele 29 şi 44.
Partea secundă a început cu şutul pe lângă expediat de Alex Dobre, pentru ca portarul oaspeţilor, Jurhar, să fie autorul autogolului egalizator, în minutul 58, când o minge trimisă de Kamara, cu capul, a lovit bara a revenit în teren şi a intrat în poartă deviată de Jurhar. Oaspeţii au încercat să îi dea ceva emoţii lui Ungureanu, însă, ca de obicei, golul victoriei giuleştene a venit pe final. Kramer a marcat, în minutul 86, şi a adus victoria echipei sale în Rapid – FC Voluntari 2-1.
Rapid e a doua în clasament, cu 18 puncte, faţă de cele 20 ale liderului, Dinamo. FC Voluntari e penultima în ierarhia Superligii, a 15-a, cu 8 puncte.
RAPID: B. Ungureanu – C. Manea (Onea 46), Paşcanu, Kramer, Annan (Ouedraogo 70) – Vulturar (Bubanja 71), Grameni (Kodor 77) – R. Pop (M. Kamara 46), Moruţan, Al. Dobre – Stojilkovic. ANTRENOR: Daniel Pancu
FC VOLUNTARI: Jurhar – Haruţ, R. Crişan, Onişa, Şuteu – Schieb (Mamic 87), I. Gheorghe, Cvek (N. Rodrigues 90+2), Guţea (Merloi 87) – M. Roman II (Chică-Roşă 85), Babic (Dumbrăvanu 75). ANTRENOR: Florin Pîrvu
Cartonaşe galbene: Ouedraogo 72, Moruţan 79, Daniel Pancu 90+3 / Babic 45+1, I. Gheorghe 47, Chică-Roşă 82
Arbitri: Andrei Moroiţă - Imre Bucsi, Alexandru Filip
Arbitri VAR: Cătălin Popa - Horaţiu Feşnic




























