Ipoteza unui act rău intenţionat este cea favorizată în acest moment de poliţia judiciară din Rouen, care a preluat ancheta în cazul deraierii unui tren, vineri seara, în nordul Franţei, incident care s-a soldat cu rănirea a 44 de persoane, între care una grav, potrivit unei surse AFP.
Vineri seara, 44 de persoane au fost rănite, printre care o tânără a fost evacuată „în urgenţă absolută”, în urma deraierii unui tren TER care transporta 186 de pasageri între Rouen şi Caen, potrivit prefecturii din Seine-Maritime şi parchetului.
Deraierea a avut loc între Tourville şi Elbeuf-Saint-Aubin, în zona localităţii Cléon (departamentul Seine-Maritime din regiunea Normandia), în jurul orei locale 19:45.
Au fost mobilizate resurse importante de intervenţie, cu 130 de pompieri, cinci echipe medicale şi 80 de vehicule.
„Ancheta va fi de durată”, a avertizat procurorul adjunct, Marie-Valérie Albert, într-o conferinţă de presă.



























