Echipa spaniolă Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia Rayo Vallecano, pentru care Andrei Raţiu a fost integralist, în etapa a 5-a din La Liga.
Los Blancos au deschis scorul în minutul 14, prin Mbappe, pentru ca trei minute mai târziu francezul să se transforme în servant pentru Alvaro Carreras, care a înscris.
Scorul pauzei a fost stabilit de Bellingham, în minutul 35, iar în repriza secundă au marcat şi oaspeţii. Raţiu l-a presat pe Vinicius, care a greşit o preluare şi mingea a fost trimisă lui Camello, în careu, iar acesta a redus din diferenţă, în minutul 51.
Mbappe a închis tabela, în minutul 90+1, şi Real Madrid - Rayo Vallecano a fost 4-1.
Andrei Raţiu a fost integralist la învinşi, primind una dintre cele mai mici note din echipa sa.
Realul este pe locul secund în clasament, cu 12 puncte. Rayo e pe 15, cu doar 4 puncte.




























