Preşedintele rus Vladimir Putin, care se confruntă cu o nemulţumire socială ce-i afectează popularitatea, le-a promis ruşilor miercuri, în discursul anual în Parlament, o îmbunătăţire a situaţiei ”încă de anul acesta”, anunţând acordarea unor ajutoare familiilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La mai puţin de un an după ce a fost reales în al patrulea mandat - cu un scor fără precedent în cei aproape 20 de ani de putere -, cota de popularitate a preşedintelui rus a scăzut la unul dintre cele mai joase niveluri după anexarea Crimeei, în 2014, din cauza unei forte nepopulare creşteri a vârstei de pensionare şi unei creşteri a TVA-ului de la 1 ianuarie.

În contextul în care a consacrat o mare parte a precedentului discurs pe care l-a susţinut în faţa deputaţilor şi senatorilor noilor arme ”invincibile” ale Rusiei, el a avertizat în deschiderea discursului de miercuri că vrea să se concentreze asupra problemelor economice şi sociale, insistând asupra familiilor, sistemuli de sănătate şi educaţiei.

”Nu trebuie să aşteptăm, ci să îmbunătăţim situaţia acum (...). Încă din acest an, (ruşii) trebuie să simtă o îmbunătăţire”, a insistat Vladimir Putin.

El a insistat îndelung asupra situaţiei familiilor, pe care le-a prezentat drept ”carcasa morală” a ţării, în contextul în care Rusia întâmpină dificultăţi în a ieşi din criza demografică în care a intrat după căderea URSS şi în care populaţia a reînceput recent să scadă.

”Mai mulţi copii, mai puţine impozite”, a rezumat preşedintele, promiţând ajutoare famiilor numeroase, şi anume la naşterea celui de-al treilea copil.

Rusia a ieşit din recesiunea din 2015-2016, însă puterea de cumpărare rămâne scăzută, iar veniturile populaţiei rămân foarte mici, de unde furia care a urmat după reforma pensionării şi creşterii TVA-ului de la 18 la 20%.

Potrivit centrului independent Levada, cota aprobării lui Putin, a scăzut la 64% în ianuarie, cel mai scăzut nivel de la anexarea Crimeei în urmă cu cinci ani, de la 80% în momentul realegerii sale, în urmă cu un an.

Potrivit altor sondaje recente ale aceluiaşi organism, 55% dintre ruşi îl consideră personal ”responsabil” de problemele ţării lor, iar proporţia ruşilor pesimişti cu privire la situaţia ţării (45%) o depăşeşte pe cea a optimiştilor - pentru prima oară de la sfârşitul lui 2013.

”PREA MULŢI” SĂRACI

Cu scopul de a susţine activitatea economică, Guvernul a dezvăluit la începutul lui februarie un plan în sumă de 340 de miliarde de euro - cu mari proiecte de infrastructură. Însă creşterea ar urma să încetinească anul acesta, iar veniturile populaţiei erau în scădere în ianuarie.

”Sărăcia zdrobeşte literalemte oamenii (...). 19 milioane de persoane trăiesc astăzi sub pragul sărăciei. este prea mult”, a declarat preşedintele, afirmând că un ”contract social” ar putea să fie instituit în vederea susţinerii populaţiei aflate la nevoie.

”În cinci ani, aproximativ nouă milioane de persoane ar putea să beneficieze de o asemenea susţinere”, a precizat el.

În afară de familiile numeroase, Vladimir Putin a anunţat măsuri cu privire la pesnionarii cu veniturile cele mai mici, ale căror pensii reprezintă abia un minimum vital, vizând limitarea creşterii anumitor taxe.

Acest discurs al preşedintelui în faţa deputaţilor şi senatorilor ruşi este primul după realegerea sa în martie 2018, în al patrulea mandat, care se încheie în 2024 - ultimul potrivit Constituţiei.

Cu două săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale, ultimul discurs pe care l-a susţinut în faţa membrilor Camerelor reunite ale Parlamentului rus a fost marcat de promisiuni de creştere a nivelului de trai, dar şi de enumerarea, timp de peste o oră, a capacităţilor unor noi arme ”invincibile” ale Rusiei, pe fondul unor tensiuni tot mai puternice cu Occidentul.

De la conflictul sirian la otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal în Anglia şi la anexarea Crimeei, multiplicarea crizelor între Est şi Vest i-a unit pe ruşi în jurul preşedintelui, lor, pe care l-au reales cu 76,7% din voturile exprimate.

În primele 40 de minute de discurs, Putin nu a evocat miercuri subiecte internaţionale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.