Peste 10.000 de migranţi au murit - începând din 2014 şi până în prezent - înecaţi în Marea Mediterană, încercând să ajungă în Europa, a declarat marţi la Geneva un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi (UNHCR), relatează Le Monde.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pragul de 10.000 de morţi "a fost depăşit în ultimele zile", a declarat pentru AFP reprezentantul Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi.

În 2014 s-au înregistrat 3.500 de morţi, iar anul trecut 3.771. De la începutul acestui an s-au înregistrat alţi 2.814, a precizat purtătorul de cuvânt, care a denunţat un bilanţ "oribil".

Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM), care nu se subordonează  ONU dar care are sediul tot la Geneva, estimează la rândul ei că, de la începutul lui 2016, în Marea mediterană au murit 2.908 de oameni, în timp ce în primul semestru al anului trecut se înregistrau 1.838 de morţi.

"Numărul de decese în Mediterana, în 2016, este mai mare cu aproape o mie decât bilanţul primului semestru al lui 2015, cu trei săptămâni înainte de sfârşitul primului semestru al acestui an", a anunţat OIM într-un comunicat.

OIM a oferit şi precizări cu privire la naufragiul de săptămâna trecută al unei ambarcaţiuni cu migranţi la bord, în largul coastelor Insulei greceşti Creta.

Potrivit OIM, care se bazează pe mărturii, între 648 şi 650 de persoane se aflau la bordul ambarcaţiunii, iar 320 sunt date dispărute.

De la începutul acestui an şi până duminică, pe 5 iunie, continuă OIM, 206.400 de refugiaţi şi migranţi au sosit în Europa pe mare - prin Grecia, Cipru şi Spania.

Niciun deces nu a fost semnalat pe Marea Mediterană de sâmbătă şi până în prezent, adaugă Organizaţia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.