Un tadjik de 32 de ani, arestat pe Aeroportul Fiumicino, la Roma, acuzat că este membru al Statului Islamic. El venea din Olanda şi folosea numeroase identităţi false, inclusiv din Ucraina

Un tadjik de 32 de ani, arestat pe Aeroportul Fiumicino, la Roma, acuzat că este membru al Statului Islamic. El venea din Olanda şi folosea numeroase identităţi false, inclusiv din Ucraina

Poliţia italiană a arestat un cetăţean tadjik pe care-l acuză că este un membru ”activ” al grupării jihadiste Statul Islamic (SI), după ce acesta a aterizat pe Aeroportul Fiumicino, la Roma. la coborârea dintr-un avion care venea din Olanda, au anunţat autorităţile, relatează Euronews.

Bărbatul este acuzat într-un mandat de arestare internaţional de faptul că a fost în Siria pentru a lupta în cadrul SI în 2014.

Bărbatul în vârstă de 32 de ani este prezentat ca fiind un fugar care a folosit numeroase identităţi, date de naştere şi naţionalităţi false, inclusiv din Uzbekistan, Kîrgîzstan şi Ucraina.

Poliţia a anunţat că l-a arestat luni, după ce a aterizat dintr-un avion care venea de la Eindhoven, în Olanda, înainte de prânz, în cadrul unei consolidări a securităţii Romei din cauza Războiului din Fâşia Gaza.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră