Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat vineri că va semna decretul de desemnare a lui Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier sâmbătă, la Bistriţa, şi va fi publicat în Monitorul Oficial luni. Despre şansele de a strânge o majoritate, şeful statului a spus că este dificil, dar îşi doreşte ca acesta să reuşească.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat în Ucraina când va semna decretul de numire.
”O să-l semnez mâine, la Bistriţa, şi o să fie publicat în Monitor Oficial luni”, a răspuns şeful statului.
Preşedintele a fost întrebat şi despre şansele lui Siegfried Mureşan de a strânge o majoritate, în contextul în care la consultările de la Cotroceni nu s-a creat o majoritate din discuţiile cu partidele. Nicuşor Dan a spus: ”Eu îmi doresc să reuşească. E dificil, dar eu îmi doresc să reuşească”.
Despre scenariul declanşării alegerilor anticipate, în cazul unui eşec, preşedintele a spus: ”Haideţi să ne uităm la prima etapă”.
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, joi, că îl propune pentru funcţia de premier pe Siegfried Mureşan. El a mai spus că acesta i-a cerut un timp de gândire. ”Rămâne prima opţiune pentru mine în acest moment şi aştept să-mi confirme sau să-mi infirme înainte de a publica decretul în Monitorul Oficial”, a spus şeful statului.
Mureşan a anunţat la scurt timp, într-o postare pe Facebook, că acceptă propunerea.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că a luat act "cu surprindere şi dezamăgire de propunerea preşedintelui" şi anunţă că a convocat o şedinţă a Biroului Permanent Naţional al Partidului Social Democrat pentru a "analiza cu atenţie această propunere a dreptei".




























