UPDATE - R. Moldova - Explozie semnalată în apropiere de Chişinău / Poliţia: Posibile fragmente de dronă şi un motor, găsite la locul deflagraţiei - FOTO, VIDEO

UPDATE - R. Moldova - Explozie semnalată în apropiere de Chişinău / Poliţia: Posibile fragmente de dronă şi un motor, găsite la locul deflagraţiei - FOTO, VIDEO
FOTO: Facebook / Poliţia Republicii Moldova

O explozie puternică a fost semnalată la 112 vineri dimineaţă, în satul Coloniţa, în direcţia Tohatin, ambele localităţi din municipiul Chişinău. Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Republica Moldova, Viorel Cernăuţeanu, a confirmat că s-a produs o explozie în zona localităţii Coloniţa, însoţită de o lumină puternică. Deocamdată, Poliţia nu a identificat obiectul care ar fi provocat deflagraţia şi nici locul exact al incidentului. În zonă au fost trimise echipe suplimentare, inclusiv drone, informează Deschide.md. Conform Poliţiei, posibile fragmente de dronă şi un motor au fost găsite la locul deflagraţiei.

UPDATE - Iniţial, Poliţia a informat că, în urma verificărilor efectuate, pe un teren din apropierea satului Coloniţa, municipiul Chişinău, au fost depistate unele fragmente care ar putea proveni de la o dronă.

FOTO: Facebook / Poliţia Republicii Moldova
FOTO: Facebook / Poliţia Republicii Moldova
"La faţa locului sunt, în acest moment, experţii Secţiei tehnico-explozive a Poliţiei, care efectuează verificările necesare şi examinează fragmentele depistate. Zona a fost securizată, iar circumstanţele urmează a fi stabilite", a transmis Poliţia Republicii Moldova.
Ulterior, a precizat că, în urma verificărilor efectuate la faţa locului, au fost depistate şi alte componente, inclusiv motorul, pe o rază de aproximativ 100 de metri de locul producerii deflagraţiei.
FOTO: Facebook / Poliţia Republicii Moldova
FOTO: Facebook / Poliţia Republicii Moldova

ŞTIREA INIŢIALĂ - "Cu adevărat, a fost o explozie, însoţită de un focar, de o lumină puternică. Ce a fost, încă nu putem confirma în detalii despre obiectul care a fost", a declarat Viorel Cernăuţeanu.

Potrivit şefului IGP, poliţiştii au intervenit iniţial în zonele indicate de cetăţenii care au sunat la 112 şi au început acţiunile de localizare şi identificare. Până acum însă, locul exploziei nu a fost găsit.

"La moment, au fost scoase echipe suplimentare, au fost scoase echipele de drone, ca să vedem cel puţin locaţia, traiectoria unde a fost acest atac", a precizat Cernăuţeanu.

Bubuitura puternică a fost auzită în jurul orei 04:20, în zona de sud-vest a satului Coloniţa, spre Tohatin. Mai mulţi cetăţeni au sesizat Poliţia prin intermediul Serviciului 112.

Poliţiştii au făcut verificări în Coloniţa şi Humuleşti, iar ulterior căutările au fost extinse şi în localităţile Dolinnoe şi Maximovca. Până în prezent, nu au fost depistate obiecte, urme de explozie sau alte elemente care să prezinte pericol pentru populaţie.

Poliţia îndeamnă cetăţenii care observă obiecte sau fragmente suspecte să nu se apropie şi să nu le atingă, ci să sune imediat la 112. Verificările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanţelor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră