Frode Berg, un bărbat norvegian care era suspectat de spionaj în Rusia, a recunoscut că lucra pentru serviciile secrete militare ale Norvegiei, conform avocatului său, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Berg, un fost ofiţer vamal la graniţa dintre Norvegia şi Rusia, a fost reţinut la Moscova în decembrie 2017, dar ştia puţine detalii despre operaţiunea în care a fost implicat, conform declaraţiilor date de avocatul său, Brynjulf Risnes, pentru cotidianul Dagbladet şi televiziunea NRK.

„Suntem aproape siguri că ce făcea în Rusia reprezenta parţial sarcini pentru serviciile secrete norvegiene”, a declarat Risnes. El a adăugat şi că Berg simte că a fost înşelat de cei care l-au trimis.

„Nu a înţeles cât de vastă va fi misiunea şi nici cât de periculos ar putea deveni”, a declarat Risnes.

Conform Dagbladet, în momentul arestării, Berg avea la el 3.000 de euro şi poliţia a suspectat că banii vor fi trimişi către un cetăţean rus în vederea obţinerii informaţiilor despre flota submarină nucleară a Rusiei.

Pedeapsa maximă pentru spionaj în Rusia este de 20 de ani de închisoare iar cea minimă de 10 ani.

Armata norvegiană a refuzat să ofere declaraţii iar Ministerul de Externe a comunicat că oferă asistenţă consulară Rusiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.