Un avion cu 165 de pasageri la bord a evitat în ultima clipă o dronă, în apropiere de celebra clădire The Shard din Londra, relatează Sky News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aeronava Airbus 320 cobora către aeroportul Heathrow, deasupra centrului Londrei, când a fost implicată în incidentul din 18 iulie.

Drona, descrisă drept neagră, cu o lăţine de circa 50 de centimetri, a fost văzută de piloţi în dreapta, când aeronava de afla la circa 1.500 de metri altitudine, în apropiere de The Shard, cea mai înaltă clădire din vestul Europei, potrivit unui raport al autorităţile britanice, obţinut joi de presă.

Potrivit echipajului, drona a trecut, „probabil” deasupra aripii din dreapta şi a stabilizatorului orizontal aflat la coada avionului.

“Incidentul pare să fi fost evitat la limită, iar operatorul dronei nu ar fi trebuit să o facă să zboare în acel loc şi la acea altitudine”, se arată în raportul autorităţilor.

Proprietarul dronei nu a fost identificat deocamdată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.