Un cetăţean american deţinut în Iran, Baquer Namazi, a fost autorizat să părăsească această ţară, iar fiul său a fost eliberat din închisoare, declară miercuri un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american AFP, confirmând astfel o informaţie dezvăluită de ONU.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”I s-a permis cetăţeanului american Baquer Namazi, deţinut pe nedrept, să părăsească Iranul, iar fiul său, Siamak, şi el deţinut pe nedrept, a fost autorizat să iasă din închisoare”, a declarat AFP purtătorul de cuvânt american.

ONU a anunţat săptămâna trecută că Baquer Namazi a fost autorizat să părăsească Iranul, pentru a urma un tratament medical în străinătate, şi că fiul acestuia a fost eliberat la Teheran, în urma unui apel al secretarului general al ONU Antonio Guterres.

Un fost funcţionar UNICEF, Namazi, în vârstă de 85 de ani, a fost arestat în 2016 în Iran, unde s-a dus să ceară eliberarea fiului său, Siamak, în vârstă de 50 de ani, arestat în octombrie 2015.

Statele Unite au exercitat presiuni ca cei doi bărbaţi - dar şi alţi doi americani - să fie eliberaţi, în cadrul eforturilor vizând o relansare a Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian încheiat de Teheran cu marile puteri occidentale.

”Baquer Namazi a fost deţinut pe nedrept în Iran, iar apoi a fost autorizat să părăsească ţara, după ce şi-a ispăşit pedeapsa, în pofida cererii sale repetate de îngrijiri medicale urgente”, subliniază purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american.

”Noi ştim că ridicarea interdicţiei de călătorie şi permiterea eliberării fiului său sunt legate de cerinţele sale medicale”, a adăugat el.

Baquer Namazi şi fiul său au fost găsiţi vinovaţi de de spionaj în octombrie 2016 şi au fost condamnaţi la zece ani de închisoare.

Baquer Namazi a fost eliberat din motive medicale în 2018 şi şi-a ispăşit pedeapsa în arest la domiciliu.

Cel puţin alţi doi cetăţeni americani sunt deţinuţi, în prezent, în Iran.

Este vorba despre Emad Sharqi, un investitor condamnat la zece ani de închisoare cu privire la spionaj, şi Morad Tahbaz, care deţine şi cetăţenia britanică, arestat în 2018 şi care a fost eliberat provizoriu în iulie.

Statele Unite au respins informaţii iraniene potrivit cărora eliberarea de către Teheran a celor doi cetăţeni americani ar antrena o deblocare a fondurilor iraniene în străinătate.

Fonduri iraniene în sumă de miliarde de dolari au fost blocate într-un număr de ţări - inclusiv în China, Coreea de Sud şi Japonia -, după ce Statele Unite au reimpus sancţiuni dure Republicii islamice, în 2018, după ce au fost retrase în mod unilateral din Acordul nuclear de la Viena din 2015 de către Donald Trump.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.