Uniunea Europeană a adăugat miercuri numele a 22 de ofiţeri superiori din cadrul Forţelor armate din Belarus pe ”lista neagră” a persoanelor sancţionate din cauză că susţin invazia Ucrainei de către Rusia, anunţă într-un comunicat Consiliul Eurpean, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Având în vedere gravitatea situaţiei şi faptul că Belarusul participă la o invazie rusă neprovocată împotriva Ucrainei, prin autorizarea unei agresuni militare de pe teritoriul său, Consiliul adaugă (numele a) 22 de persoane pe lista persoanelor fizice şi juridice, entităţilor şi organizaţiilor vizate de măsuri restrictive”, anunţă Consiliul în acest comunicat, publicat împreună cu lista numelor, gradelor şi funcţiilor, publicată în Jurnalul Oficial al UE.

Aceste sancţiuni ”ţintite” constau în blocarea averilor şi o interdicţăie de călătorie şi de sejur în UE.

UE a adoptat duminică noi sancţiuni vizând Belarusul, care interzic exportul ”celor mai importante sectoare economice”ale regmului de la Minsk al lui Aleksandr Lukaşenko, ”complice” al invaziei ruse a Ucrainei, anunţa preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen.

Sectoarele hidrocarburilor, tutunului, cimentului şi siderurgiei sunt ţinta acestor sancţiuni, preciza preşedinta CE.

Conducători belaruşi care ”au ajutat Rusia” în ofensiva acesteia în Ucraina sunt vzaţi, de asemenea, de sancţiuni, anunţa Ursula von der Leyen.

Belarusul a permis Rusiei să-i folosească teritoriul pentru a invada Ucraina, şi anume forţelor care se îndreaptă către Kiev.

Belarusul este deja vizat de sancţiuni UE, în urma reprimării opoziţiei, a deturnării unui avion european, în iunie 2021, în vederea arestării unuidisident şi a unui aflux de migranţi originari din Orientul Mijlociu la frontiera externă a UE de pe teritoriul belarus, un aflux pe UE acuză Belarusul că l-a orchestrat anul trecut.

Măsurile anunţate duminică sunt a şasea serie de sancţiuni inmpuse de UE acestei foste republici sovietice, aliata regimului lu Vladimir Putin.

Ele vizează 183 de oficiali, inclusiv pe preşedinrele belarus Aleksandr Lukaşenko, dar şi 26 de societăţi sau entităţi, vizate de o blocare a activelor şi o interdicţie de intrare în UE.

În urma deturnării unui avion al companiei low-cost Ryanair, UE a impus sancţiuni unor sectoare economice belaruse, ca cel al potasei, a restrâns vânzarea către Belarus a unor tehnologii sensibile în domeniul telecomunicaţiilor şi a interzis intrarea în spaţul aerian european a companiilor aeriene belaruse.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.