Comisia Europeană (CE) a efectuat inspecţii-surpriză în sedii ale companiei ruse de gaze naturale Gazprom în Germania - pe care o suspectează de faptul că a încălcat reglementări în domeniul concurenţei cu scopul de a scumpi preţurile, declară joi surse europene concordante, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comisia - gardanul concurenţei în Uniunea Europeană (UE) - nu a confirmat această informaţie, însă a recunoscut, într-un comunicat, că a efectuat inspecţii împreună cu autoritatea germană a concurenţei, ”în sedii ale mai multor întreprinderi active în furnizarea, transportul şi depozitarea gazelor naturale în Germania”.

Două surse europene au confirmat AFP că investigaţii au avut loc miercuri, în sedii ale gigantului rus al gazelor naturale Gazprom şi ale fialialei acestuia de distribuţie de gaze naturale Wingas, o informaţie dezvăluită de agenţia de presă Bloomberg.

”Inspecţii inopinate constituie o etapă preliminară a unei anchete cu privire la presupuse practici anticoncurenţiale”, anunţăă CE.

”Faptul că Comisia efectuează asemenea inspecţii nu înseamnă că întreprinderile sunt vinovate de comportamente anticoncurenţiale şi nu prejudiciază rezultatul anchetei”, subliniază ea.

Rusia este suspectată din 2021 de o restrângere a ofertei de gaze naturale în UE - cu scopul de a provoca o scumpire puternică.

Invazia Ucrainei de către Rusia a relevat dependenţa extremă a UE de importul de gaze naturale din Rusia - care reprezintă 40% din consumul european.

Această dependenţă limitează capacitatea de acţiune a UE împotriva Moscovei.

Cei 27 - care au impus sancţuni fără precedent de la începutul invaziei şi războiului sângeros ruse - nu s-au atins de sectorul gazelor naturale, în pofida faptului că acesta constituie o sursă de venit esenţailă a Rusiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.