Două rachete au lovit un aerodrom de lângă Kropîvnîţkîi, potrivit unui purtător de cuvânt al Forţelor Aeriene Ucrainene, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aerodromurile ucrainene continuă să fie vizate de Moscova. Forţele aeriene ucrainene au anunţat că un aerodrom a fost lovit de un atac rusesc în apropierea oraşului Kropîvnîţkîi din centrul Ucrainei.

„Şase rachete şi cinci drone de atac” au fost lansate de forţele ruse, a declarat purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene ucrainene, Iurii Ignat, la televizor. „Din cele şase (rachete), patru au fost distruse de apărarea aeriană şi două au lovit aerodromul de lângă Kropîvnîţkîi”, a adăugat el.

Luni, Moscova a susţinut că a lovit „aerodromurile” din Ucraina şi că le-a „distrus” toate ţintele. „Au fost afectate posturile de comandă, posturile radar, precum şi echipamentele aeronautice, instalaţiile utilizate pentru depozitarea armelor şi muniţiilor forţelor armate ucrainene”, a asigurat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat de presă.

Administraţia regională de la Hmelniţki, din vestul Ucrainei, indicase, la rândul său, că un sit militar a fost lovit de un atac rusesc, sugerând că este vorba despre depozite şi un aerodrom al armatei. Aceasta a raportat „incendii la depozitele de combustibil”, o pistă de aterizare avariată şi „dezafectarea” a „cinci dispozitive zburătoare”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.